Reteta de Tort bezele

Reteta tort   de   bezele




8 albuşuri, 500 g zahăr pudră, unt pentru uns tava.
Crema :
1 lingură cu vîrf de cacao, 3 linguri de făină, 4 linguri de zahăr, 1/2 l lapte, 100 g unt proaspăt, 1 lingură de rom.
Se bat albuşurile spumă, se adaugă zahărul cîte puţin şi se mai bate pînă ce albuşurile sînt bine întărite. Se coc pe rînd patru foi, întinzînd albuşul potrivit de gros pe fundul tăvii de tort, bine uns cu unt şi presărat cu făină. Se scot foile numai după ce s-au răcorit de tot, altfel se sfărîmă. Se fac separat cîteva bezele mici, pentru garnitură.
Intre foi se pune următoarea cremă: se desface cacao cu o lingură, două de lapte. Se adaugă zahărul, apoi făina, frecînd continuu şi se toarnă laptele clocotit. Se pune cratiţa pe maşină şi se ţine pînă începe să fiarbă. Se amestecă mereu, ca să nu se prindă de fund şi să nu rămînă nici un cocoloş. Cînd este destul de legată se dă la o parte şi după ce s-a răcorit, se pun pe rînd bucăţelele mici de unt frecînd mereu, pînă ce crema a devenit spumoasă. Se adaugă o lingură de rom.
în loc de crema de mai sus, se poate pune între foile de bezele numai frişca bătută cu zahăr. Tortul se aşază cu o oră înainte de a fi servit; dacă aşteaptă mai mult, foile de bezele se moaie prea tare.

Share dacă ți-a plăcut !

Shares

Acum esti aici: Acasa » Reteta de Tort bezele

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close