Mancare cu ceapa

Share sa stie si altii !

CEAPĂ UMPLUTĂ

12 cepe mijlocii, 1 felie pâine, 12 nuci, sare, piper, 1 linguriţă verdeaţă, 2 linguri ulei, 2 linguri făină, 1 lingură bulion, 1 Iinguriţă zahăr, sare.

Se aleg cepe de mărime mijlocie, se curăţă şi se fierb în apă cu sare până încep să se moaie. Se scurg din apă şi după ce s-au mai răcorit, se scobesc, iar miezul se toacă împreună cu o felie de pâine muiată şi stoarsă, la care se adaugă sare, piper, verdeaţă şi câteva nuci pisate bine, într-o piuliţă de piatră. Cu această compoziţie se umplu cepele şi se aşază în cratiţă. Între timp se pregăteşte sosul. Se face un rântaş din ulei cu făină, care se stinge cu apă. Se adaugă puţin bulion, zahăr, sare. Se strecoară sosul peste cepele din cratiţă şi se dă la cuptor. Se ţin până încep să se rumenească.

 

CEAPĂ UMPLUTĂ CU USTUROI

12 cepe mijlocii, 4 căpăţîni de usturoi, 2 linguri ulei, sare, piper, 1 lingură pesmet.

Se opăresc cepele şi usturoiul cu apă clocotită. Se scobesc cepele. Se pisează în piuliţă de piatră usturoiul şi miezul scos din ceapă, cu sare, piper şi puţin ulei. Se umplu cu această pastă cepele, se presară deasupra pesmet şi se dau la cuptor într-o farfurie cu puţin ulei. Se ţin până se rumenesc.

 

CEAPĂ UMPLUTĂ CU OREZ

12 cepe mijlocii, 1/2 ceaşcă orez, 2 linguri ulei, sare, piper, verdeaţă.

Se aleg cepe frumoase, de mărime potrivită. Se scobesc miezurile şi se pun să fiarbă un sfert de oră în apă cu sare. Se scurg şi când s-au mai răcorit, se umplu cu orez, la fel ca roşiile . Se dau la cuptor. La fel se pot face umplute cu ciuperci.

 BUDINCĂ DE CLATITE CU LEGUME

O mână de fasole verde, o mână de mazăre boabe, câteva buchete de conopidă, 1 dovlecel mic, 2 cartofi, 1 morcov, 1 lingură făină, 1 lingură unt, 1 ceaşcă lapte, 2 ouă, 2 linguri brânză rasă, 2 linguri smântână, sare. Pentru clătite: 2 ouă, 1 ceaşcă făină, 1 ceaşcă lapte, 1 lingură unt, sare.

             Se fac 14 — 15 clătite din două ouă (v. 631). Dinainte se pregătesc legumele fierte separat, adică fasole verde, mazăre boabe, câteva buchete de conopidă, un dovlecel, doi cartofi, un morcov, acestea din urmă curăţite şi tăiate bucăţi potrivite. În acest timp se pregăteşte sosul astfel: se prăjeşte o lingură de făină cu o lingură de unt şi înainte de a se rumeni, se stinge cu lapte, potrivind sosul să aibă consistenţa smântânii. Se pune sare. După ce s-a mai răcorit, se adaugă ouăle, brânza rasă şi smântâna. Se unge bine cu unt o cratiţă de mărimea clătitelor. Se aşază două clătite pe fund şi trei, patru pe margini, astfel încât după ce s-a umplut cratiţa, să poată fi întoarse deasupra, toată budinca fiind îmbrăcată în clătite. Se pune un strat de legume amestecate, două linguri de sos, o clătită şi aşa mai departe, până ce se umple cratiţa. Se întorc deasupra clătitele de pe margini, se stropeşte budinca cu unt şi se dă la cuptor să se rumenească. Când este gata se răstoarnă.

Ti-a folosit ? Voteaza cum ti-a folosit !
AbiaSuficientIndeajunsNemaipomenitExceptional ( Apreciaza, sa stie si altii.)

Loading...