Cum a slabit Sabina Iosub 35 kg?

Sabina Iosub

Astfel și-a făcut operație de micșorare a stomacului
Schimbarea spectaculoasă a Sabinei Iosub. A slăbit 35 de kilograme și a început o viață nouă.
Sabina Iosub a fost nevoită să suporte o intervenție chirurgicală grea: Operația pe care am făcut-o nu e una ușoară. Practic, se taie ceva din tine’. Mai mult decât atât, pe lângă operația de bypass gastric, Sabina a urmat întocmai sfaturile nutriționistului și o dietă echilibrată. A apelat și la masajele corporale pentru a se asigura de rezultatul spectaculos.
Sabina se bucură acum de o viață nouă, reușind să mențină o dietă echilibrată, sănătoasă. În plus, jurnalista a mărturisit că nu își ignoră poftele: Știu ce înseamnă o viață liniștită, echilibrată, în care să poți mânca și o bucată de ciocolată’, a declarat pentru Antena 3. Jurnalista a mai mărturisit că își dorește să inspire și să încurajeze și alte persoane pentru a face acest pas, spre o dietă echilibrată.
„O să încep prin a spune că sunt Sabina și nu mai sunt obeză. A fost un șoc momentul în care am realizat că am ajuns acolo.
Nu am fost genul de om care să mănânce vreodată cu nemiluita sau care să se gândească la mâncare sau care să nu facă sport. Dimpotrivă, cam toată viața mea am făcut mult sport. Am alergat, am înotat, am mers cu bicicleta, schiez, merg pe patine. Încerc să fac tot felul de lucruri.
Nu am știut eu însă despre mine și nu au știut nici ai mei faptul că eu aveam un mic defect să spunem așa. Din naștere aveam un stomac uriaș despre care nu am știut niciodată.
Cu alte cuvinte, cam toată partea superioară a corpului meu era de fapt stomacul.
Am descoperit asta cu foarte mult noroc. Am ținut toate curele posibile de la înfometat la mâncat doar fructe, doar legume, doar carne.
Am avut la un moment dat o cură în care o săptămână am mâncat numai și numai carne. Sigur că s-a mișcat un pic organismul atunci, dar nu a fost suficient”, a spus Sabina, marți, la Antena 3.
După numeroase cure de slăbire, Sabina Iosub a întâlnit un medic nutriționist care i-a schimbat viața.
„Am întâlnit-o pe Luiza Pîrvu, o nutriționistă care a stat luni de zile și a observat că nu se mișcă nimic în sensul scăderii greutății, și atunci împreună ne-am gândit că ar putea să fie o altă problemă. Ea a fost cea care m-a îndreptat spre un medic renumit – dr. Copăescu.”
Sabina Iosub: Doctorul Copăescu m-a privit în ochi și mi-a spus: „Tu ai suferit de foame toată viața ta”
„E prima dată când vorbesc despre asta. Pentru mine a fost o luptă în toți acești ani”, a mărturisit ea.
„Aveam un stomac uriaș și eu mâncând foarte puțin niciodată mâncarea din stomacul meu nu ajungea în partea superioară, acolo unde sunt senzorii de saturație, cei care dau comanda astfel încât corpul să pornească digestia și să funcționeze normal.
Corpul meu nu a știu ce să facă și acumula orice mâncam. Mâncam o frunză, cum se spune, și ea se regăsea a doua zi pe cântar.
Mulți s-au gândit că poate am probleme cu tiroida, am verificat-o cred în fiecare an”.
Sabina Iosub: Eu simțeam că este ceva în neregulă cu mine, însă nu am știut exact despre ce este vorba
„Am avut grijă de felul în care arăta meniul meu. Nu mâncam dulciuri”, a mai spus Sabina Iosub, adăugând că nu știa cum e să trăiești normal și să poți mânca echilibrat.
„Eu de un an și jumătate știu ce înseamnă o viață normală, liniștită, echilibrată. Operația pe care am făcut-o nu e una ușoară. Practic, se taie ceva din tine. Am avut extrem de multă încredere în echipa medicală”
Sabina Iosub a slăbit 35 de kilograme cu ajutorul unei diete echilibrate, iar de atunci viața ei s-a schimbat complet. Jurnalista a demonstrast că se poate atunci când îți dorești ceva cu adevărat. După multe lupte cu ea și sacrificii, Sabina Iosub a scăpat de kilogramele în plus, iar acum este mândră de rezultatele pe care le-a obținut.
Sabina Iosub a început o nouă viață după ce a slăbit 35 de kilograme. S-a chinuit ani de zile cu diferite diete. Astfel, în ciuda dietelor pe care jurnalista le ținea, nu reușea să obțină rezultate vizibile. Sabina Iosub a apelat la un nutriționist pentru a scăpa de kilogramele în plus.
„O să încep prin a spune că sunt Sabina și nu mai sunt obeză. A fost un șoc momentul în care am realizat că am ajuns acolo. Nu am fost genul de om care să mănânce vreodată cu nemiluita sau care să se gândească la mâncare sau care să nu facă sport. Dimpotrivă, cam toată viața mea am făcut mult sport. Am alergat, am înotat, am mers cu bicicleta, schiez, merg pe patine. Încerc să fac tot felul de lucruri.
Nu am știut eu însă despre mine și nu au știut nici ai mei faptul că eu aveam un mic defect să spunem așa. Din naștere aveam un stomac uriaș despre care nu am știut niciodată. Cu alte cuvinte, cam toată partea superioară a corpului meu era de fapt stomacul.
Am descoperit asta cu foarte mult noroc. Am ținut toate curele posibile de la înfometat la mâncat doar fructe, doar legume, doar carne. Am avut la un moment dat o cură în care o săptămână am mâncat numai și numai carne. Sigur că s-a mișcat un pic organismul atunci, dar nu a fost suficient’, a spus Sabina Iosub, pentru Antena 3.

Share dacă ți-a plăcut !

Shares

Acum esti aici: Acasa » Cum a slabit Sabina Iosub 35 kg?

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close