Cuprins
Reteta de Placinte cu lamaie
Ingrediente
Pentru blat: 150 g unt(mai bine 1 pachet sau şi mai bine 1 pachet margarină Wiesana),75 g zahăr,300 g făină,1 gălbenuş,3 linguri suc de lămâie.
Pentru cremă: 400 ml lapte,50 g zahăr,5 gălbenuşuri,50 g amidon,2 lămâi întregi şi mari.
Pentru bezea: 5 albuşuri de ou,100 g zahăr,50 g zahăr pudră.
Formă pt.torturi : =28 cm.
Blatul :
Tăiaţi untul rece în cubuleţe şi amestecaţi-l cu zahărul,făina,gălbenuşul şi zeama dee lămâie;frământaţi bine. Puneţi coca astfel obţinută într-o folie de aluminiu şi puneţi-o la frigider pentru cca.60 de minute.
Încălziţi cuptorul la 180°C şi întindeţi coca în formă. Partea de sus trebuie să acopere marginea formei.Înţepaţi coca de câteva ori cu o furculiţă. Puneţi forma în cuptor pentru 25 – 30 de minute.
Crema:
Între timp,amestecaţi la foc mic,laptele cu zahărul şi lăsaţi-l să fiarba molcom. Amestecaţi gălbenuşurile,amidonul şi 2 linguri din laptele cu zahăr. Adău-gaţi acest amestec peste laptele cu zahăr şi lăsati-l să dea câteva clocote.
Spălaţi lămâile cu apă fierbinte,daţi-le pe răzătoare şi apoi stoarceţi-le bine. Adăugaţi peste crema de lapte coaja rasă şi sucul celor 2 lămâi,amestecaţi şi lăsaţi apoi crema să se răcească puţin.
Bezeaua:
Bateţi bine albuşurile de ou.Adăugaţi puţin câte puţin zahărul şi bateţi în continuare. Adăugaţi zahărul pudră. Amestecaţi 1/3 din bezea cu crema de lămâie călduţă.
Finisare:
Adăugaţi peste blatul scos din cuptor,crema de lămâie şi bezea,care trebuie să fie caldă şi neteziţi bine crema ; adăugaţi şi restul de bezea. Puteţi să-i daţi diverse forme cu ajutorul unei linguri.
Introduceţi plăcinta astfel obţinută în cuptorul încins la 180°C şi lăsaţi la copt cca. 10 minute .Eventual,o mai puteţi lăsa în cuptor până ce bezeaua devine auriu-maronie.
Reteta de Placinta Corina
Ingrediente şi Preparare
Aluatul :
400 g făină, 250 g margarină, 2 gălbenuşuri, 150 g zahăr, 2 linguri cacao, 1 linguriţă bicarbonat.
Se amestecă bine şi se împarte în 2 jumătăţi care se bagă în frigider cât timp se prepară crema.
Crema :
1 Kg brânză de vaci, 250 g zahăr, 1 vanilie, 2 gălbenuşuri, 2 linguri de griş ; după ce se amestecă,se adaugă cele 4 albuşuri bătute spumă.
Preparare :
Se scoate o jumătate de aluat din frigider şi se rade pe tavă. Se pune crema care se întinde şi apoi se rade cealaltă jumătate de aluat. Se bagă la cuptor până se coace.
Glazura :
9 linguri de zahăr, 2 linguri cacao, 3 linguri ulei, 3 linguri apă clocotită.Se adaugă după ce se scoate din cuptor.
Reteta de PLACINTA CU MERE IN TAVA MARE
Ingrediente
Aluatul: 750 g faina, 250 g unt, 250 ml smintina, 100 g zahar, 2 oua si un
galbenus, un plic praf de copt, coaja rasa de lamiie. Umplutura: 1 1/2 kg mere,
75 g gris, 150-200 g zahar, o lingurita scortisoara macinata.
Mod de preparare
Intr-un castron se freaca grasimea moale cu zaharul se adauga ouale si
galbenusul, smintina, coaja rasa de lamiie si la urma faina amestecata cu praful
de copt. Nu se framinta, se amesteca pina se incorporeaza toate. Aluatul se lasa
la rece pina se pregateste umplutura.
Merele se curata de coaja se rad prin
razatoarea cu gauri mai mari si se amesteca imediat cu grisul si scortisoara.
Jumatate din aluat se intinde in tava se presara cu o lingura de gris apoi se
impart merele uniform pe foaie si se presara cu zaharul tos deasupra se aseaza
cealalta foaie, intinsa la fel. Se unge cu o pensula muiata in albusul ramas
dupa care se baga la cuptor si se coace timp de 40-50 min.
Reteta de PLACINTA DIN ALUAT DOSPIT CU CREMA DE SMINTINA
Ingrediente
Aluatul:350 g faina, 150 g zahar, 100 ml lapte, un ou, 20 g drojdie, un virf de
lingurita sare, coaja de lmiie Fructe: 1 kg prune, visine, caise, mere sau
piersici, 50 g gris sau pesmet, 1/2 lingurita scortisoara macinata sau un plic
cu zahar vanilat.
Mod de preparare
Intr-un lighenas, se freaca drojdia cu zaharul pina cind se lichefiaza, apoi se
adauga untul moale, oul intreg, laptele caldut, sarea, coaja de lamiie si, la
urma, faina.Aluatul se amesteca cu lingura, apoi se framinta cu mina 5-6 minute
si se lasa sa creasca pina cind isi dubleaza volumul; dupa aceea , se intinde in
foaie, potrivita pentru o tava mare de cca 26/44 cm.
Ca sa se ridice mai usor de
pe masa, aluatul se intinde in foaie de cca 1 cm grosime, se presara cu putina
grasime si i se aduc laturile mai inguste una peste alta , ca si cum s-ar
impaturi in trei.
Apoi, se introduc palmele, de o parte si de alta, sub aluat
care, astfel, se ridica si se asaza exact la mijlocul tavii, pe latime; se
indreapta laturile care au fost indoite si foaia se itinde cu mina, ca sa
acopere toata tava.Foaia se presara cu o lingura cu virf de gris si apoi se
asaza fructele curatate si amestecate cu grisul sau pesmetul.Crema cu smintina
se desarta peste fructe, in mai multe gramezi, care, apoi, se niveleaza cu
lopatica din plastic.
Tava se introduce in cuptorul dinainte incalzit la foc
mijlociu, unde se lasa 30-40 minute.Nu se deschide cuptorul 20 minute; dupa
aceea, focul , se reduce, ca sa nu se rumeneasca crema prea mult.Dupa ce s-a
racit in tava, placinta se pudreaza cu zahar cu vanilie si se taie in bucati.
Reteta de PLACINTA DIN ALUAT FRANTUZESC CU CREMA DE VANILIE
Ingrediente
Foile se coc separat.
Crema pentru placinta in tava mijlocie (23/33 cm): 3 oua, 80 g faina, 1/2 lapte, 150 g zahar.
Mod de preparare
Dupa ce este gata, crema calda se desarta pe o foaie coapta, se intinde uniform
cu cutitul (de 2-3 cm grosime) si se lasa sa se raceasca; dupa aceea, se acopera
cu alta foaie care a fost taiata, in prealabil, in patrate de marime potrivita
(5/5 cm).Patratele se asaza deasupra cremei in ordinea in care au stat pe
masa.Placinta, astfel aranjata, se tine o ora la frigider, ca sa se raceasca
bine crema si sa-si mentina forma; numai dupa aceea se trece cu cutitul in
lungul si latul placintei, pe urmele patratelor si se pudreaza cu zahar
(bucatile se ridica cu spatula de tort).