Retete de conservare pe iarna

CASTRAVEŢI MICI ÎN OŢET

Se aleg castraveţi mici şi foarte proaspeţi. Se spală, se taie puţin la capete şi se scurg bine de apă. De asemenea se pregătesc câţiva morcovi tăiaţi cu cuţitul special, în rondele crestate, câteva frunze de ţelină şi după gust, câţiva căţei de usturoi. În acest timp se fierbe oţetul cu sare, astfel încât să fie bine sărat la gust (circa 50 g la 1 l de oţet) şi cu câteva boabe de piper. Oţetul de vin este mai bun, dar se poate întrebuinţa şi oţet obişnuit, de 9°. Se lasă separat să se răcorească. Se aşează castraveţii în borcan, iar printre ei felii de morcov, frunze de ţelină şi căţei de usturoi. Se toarnă oţetul răcorit, împreunâ cu boabele de piper. Deasupra se pun boabe de muştar sau frunze de vişin bine spălate, care menţin castraveţii tari. Se leagă borcanul cu hârtie pergament. Se pun la cămară, iar după circa 10 zile se pot întrebuinţa.

 

GOGOŞARI ÎN OŢET

Se aleg gogoşari frumoşi, nevătămaţi şi proaspeţi. Se spală şi se lasă pe un şervet să se zvânte, sau se şterg cu o cârpă moale. Se înţeapă fiecare cu un ac, de 2 — 3 ori. Se aşază în borcane. Se fierbe oţetul, adăugând la fiecare litru 60 g de sare, două linguri de zahăr, o foaie de dafin. După ce s-a răcorit bine, se toarnă peste gogoşari, punând deasupra câteva boabe de muştar sau frunze de vişin. Se pun apoi cruciş două scândurele mici, care trebuie să ţină gogoşarii în oţet. Se leagă cu hârtie pergament şi se ţin la cămară până se murează.

 

VINETE ÎMPĂNATE, ÎN OŢET

Se aleg vinete tinere şi nu prea mari. Se taie codiţa şi se despică în lung pe ambele părţi, dar nu de tot. Se pun în apă fierbinte şi se lasă să clocotească până încep să se moaie. Se scot şi se aşază pe masă unele lângă altele, iar peste ele se pune un fund cu greutăţi deasupra. Separat se pregăteşte zarzavatul, tăind ca fideaua morcovi, pătrunjel, ţelină, varză, ardei verzi, în proporţiile dorite. Se freacă toate zarzavaturile uşor cu puţină sare, adăugându-se, după gust, şi câţiva căţei de usturoi. Umplutura aceasta se introduce în despicături, apoi se leagă pătlăgelele cu cozi de ţelină opărite şi se aşază rânduri în borcan. Deasupra se toarnă oţet fiert cu sare şi răcorit, în proporţie de 50 g la 1 l de oţet. Se leagă borcanele şi se păstrează la un loc răcoros.

 

 CIUPERCI MARINATE

Se aleg ciuperci mărunte şi închise. Se spală în câteva ape. Se pun la foc într-o cratiţă cu ulei, în proporţie de 100 g ulei la 1 kg de ciuperci, şi puţină sare. După ce au dat în clocot, se mai ţin 10 minute. Se adaugă câteva linguri de oţet, o linguriţă de piper pisat, sare după gust, precum şi o foaie de dafin. Se aşază în borcane şi se fierb o oră pe baie de apă.

 

 CONOPIDĂ ŞI MORCOVI ÎN SARAMURĂ

Se curăţă conopida şi se desface în buchete. De asemenea se curăţă morcovi în lungime cu cuţitul special, crestat, şi se taie rondele ceva mai groase. Se aşază la fundul borcanului: foi de viţă, foi de ţelină şi puţin mărar. Apoi se aşază conopida şi morcovii, iar deasupra se mai pune puţină foaie de ţelină şi mărar. Se fierbe cantitatea necesară de apă cu sare (50 g sare la 1 l de apă), se pun câteva boabe de piper la fiert şi se lasă să se răcorească, nu însă complet. Se toarnă în borcan, se leagă cu hârtie pergament şi se ţine la căldură până când se limpezeşte zeama. Se pune spre păstrare la un loc răcoros.

 

ARDEI CONSERVAŢI ÎN SARE

Se aleg ardei graşi frumoşi. Se spală într-o apă, se taie în jurul codiţei un căpăcel şi se curăţă de seminţe. Se presară fiecare cu puţină sare înăuntru şi se lasă să stea într-un vas mare sau într-o oală, până a doua zi, ca să se moaie. La 100  ardei graşi, intră 3 — 400 g sare. După ce s-au muiat se aşază în borcan, unul în altul, ca să încapă cât mai mulţi turnând şi apa pe care au lăsat-o. După câteva ore, dacă s-au lăsat, se mai adaugă câţiva ardei, până se umple complet borcanul, se apasă cu o scândurică atât, cât să-i cuprindă zeama care a ieşit din ei. Dacă aceasta nu ajunge până sus, se poate turna puţină apă cu sare. Se pune un praf de acid salicilic muiat cu puţină apă caldă ca să nu facă floare, se apasă cu o scândurică, se leagă cu hârtie pergament şi se ţin la loc răcoros. Înainte de întrebuinţare se desărează, punându-i din ajun în apă. Într-un borcan de 6 kg intră 100 — 120 ardei frumoşi.

 

 TARHON CONSERVAT ÎN OŢET

Se aleg frunze de tarhon proaspăt. Se pun într-un castron şi se presară bine cu sare. A doua zi se aşază într-un borcan mic, se apasă deasupra cu două scândurele aşezate cruciş, apoi se toarnă oţet cât să le cuprindă. Se leagă cu hârtie pergament şi se păstrează la rece.

 

MĂRAR VERDE CONSERVAT PENTRU IARNĂ

1. În sare. Se alege mărarul ca pentru mâncare şi se aşază într-un borcan de 1/2 de kilogram, presărând sare între rândurile de mărar. Până a doua zi mărarul lăsându-se, se adaugă alt mărar, de asemenea presărat cu sare, până se umple borcanul. Se pun deasupra cruciş două scândurele, apăsând uşor, astfel încât zeama lăsată de mărar să-l acopere complet. Se leagă cu hârtie pergament şi se păstrează la rece. Iarna se scoate câte puţin, pe măsura necesităţii, se ţine o oră în apă rece şi se întrebuinţează la mâncare, ciorbă etc.

2. Uscat. Se alege mărarul ca pentru mâncare şi se întinde pe hârtie, la un loc uscat (dar nu în soare) unde se ţine câteva zile până se usucă. Se păstrează în cămară, în săculeţ de pânză. Se spală înainte de întrebuinţare.

 

. PĂTRUNJEL VERDE CONSERVAT PENTRU IARNĂ

               Se pregăteşte la fel ca mărarul uscat (vezi).

 

 ZARZAVAT USCAT PENTRU CIORBĂ

            În cantităţi mari, zarzavatul se usucă în cuptoare anume de uscat. Pentru trebuinţele casei se poate, cu oarecare grijă, usca şi pe grătare în cuptorul maşinii.

            Morcovii se aleg din varietăţile cu rădăcina mică, care sunt mai fragezi şi mai dulci. Se rad, se spală şi se taie felii subţiri. Se opăresc cu apă clocotită, fără să mai stea pe maşină, se scurg şi se aşazâ pe grătare de sârmă, anume împletită. Se introduc în cuptor când focul este aproape stins (temperatura cuptorului să nu fie mai mare, de 60 — 70 °C) şi se ţin până s-a răcit cuptorul. A doua zi se mai bagă la cuptor, la aceeaşi temperatură, iar între timp se ţin într-un loc curat şi bine aerisit. Morcovii uscaţi se păstrează în săculeţe de pânză.Ţelina, pătrunjelul şi păstârnacul se usucă la fel cu morcovul.

 

Ti-a folosit ? Voteaza cum ti-a folosit !
AbiaSuficientIndeajunsNemaipomenitExceptional ( Apreciaza, sa stie si altii.)

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *