Retete culinare cu Conopida

CONOPIDĂ CU UNT

2 conopide mari, 50 g unt, 1 lingură pesmet, sare.

Se aleg conopide cu floare albă şi frumoasă. Se taie coada cât mai aproape de căpăţână. Cu un cuţit mic se desprind toate frunzuliţele din jurul conopidelor. Se spală în apă rece şi se pun la fiert înţr-o oală cu apă clocotită, sărată. Se fierb circa o jumatate de oră, descoperit, la foc iute, Conopida se fierbe totdeauna aproape de masă, deoarece stând în apă, se înroşeşte. Când sunt gata, se scurg bine de apă, se aşază pe farfurie, se toarnă deasupra unt topit şi se presară pesmet puţin rumenit în unt. Se poate servi cu sos de roşii (v. 63) sau cu sos alb pregătit cu unt, o lingură de făină şi apa în care a fiert conopida. Această apă în nici un caz nu se aruncă, deoarece poate servi la pregătirea unei supe de zarzavat foarte gustoasă.

 

CONOPIDĂ LA CUPTOR

1 conopidă mare sau 2 mijlocii, 1/2 lingură făină, 2 linguri unt, 1 ceaşcă lapte, 2 linguri smântână, 2 linguri brânză rasă, 1 linguriţă pesmet, sare.

Se desface o conopidă, mare, frumoasă, se rup buchetele, se taie la fiecare codiţa şi frunzele mici, verzi, dimprejur. Se spală, se fierbe în apă clocotită cu sare şi se scurge bine. Se aşază într-o formă unsă cu unt. Cât fierbe conopida, se face un sos alb din 1/2 lingură de unt şi 1/2 lingură făină. Se stinge cu o ceaşcă de lapte sau cu apa în care a fiert conopida. Se ţine puţin să fiarbă, dar să nu se îngroaşe, să rămînă ca o smântână. Dacă este necesar, se mai adaugă lapte. Când este gata, se amestecă cu smântână şi cu brânză rasă şi se toarnă peste conopidă, încet, ca să pătrundă printre buchete. Se presară cu brânză amestecată cu pesmet, se stropeşte cu unt. Se dă la cuptor iute, până se rumeneşte deasupra.

 

ALT FEL DE CONOPIDĂ LA CUPTOR

1 conopidă mare, 1 ceaşcă smântână, 3 ouă, 1 linguriţă făină, 1 lingură unt sau untură, 1 lingură brânză, 1 lingură pesmet.

Se spală o conopidă frumoasă şi se fierbe ca mai sus. Se bat ouăle, se amestecă cu smântâna, făina şi sarea. Se unge o formă rezistentă la foc cu untură şi se presară pesmet prajit. Se aşază buchetele de conopidă, deasupra se toarnă sosul, se adaugă câteva bucăţele de unt, se presară brânză şi se dă la cuptor.

 

  CONOPIDĂ CU CIUPERCI LA CUPTOR

1 conopidă mare, 200 g ciuperci, 2 linguri făină, 2 Iinguri unt, 1 1/2 ceaşcă lapte, 1 gălbenuş, unt proaspăt cât o nucă, 1 lingură brânză, sare.

Se fierbe o conopidă frumoasă în apă cu sare. Când este gata, se desfac buchetele. Între timp se curăţă ciupercile, se taie felii subţiri şi se înăbuşă cu puţin unt. Separat se face un sos dintr-o lingură de unt şi două linguri de făină, se stinge cu două ceşti de lapte sau de apă în care a fiert conopida. Când este fiert şi potrivit de gros, se amestecă cu un gălbenuş şi, cu câteva picături de lămâie. Se potriveşte de sare. Se unge cu unt o formă rezistentă la foc, se aşază câteva buchete de conopidă într-un strat cât mai egal, un rând de ciuperci iar deasupra restul de conopidă. Se toarnă apoi sosul de făină. Se mai presară puţină brânză, se adaugă câteva bucăţele de unt şi se dă la cuptor până începe să se rumenească. Se serveşte în formă.

 

SUFLEU DE CONOPIDĂ

1 conopidă mare, 3 ouă, 1/2 lingură făină, 1 ceaşcă lapte, 3 Iinguri brânză, 1 ceapă, 2 linguri unt, unt proaspăt cât o nucă, sare.

Se fierbe conopida, se scurge, se trece prin sită. Separat se prăjeşte uşor o ceapă tocată mărunt, cu o lingură de unt. Se adaugă făina, se stinge cu lapte sau cu apă. Se ţine să fiarbă până se îngroaşă ca o smântână. Se amestecă cu conopida, se adaugă două linguri de brânză rasă, trei gălbenuşuri, o bucăţică de unt proaspăt cât o nucă şi la sfîrşit trei albuşuri bătute spumă. Se potriveşte de sare. Se toarnă compoziţia într-o formă unsă cu unt. Se presară brânză. Se dă la cuptor la foc potrivit, ţinându-se până creşte şi se rumeneşte frumos deasupra. Acelaşi sufleu se poate pregăti şi din dovlecei. Cine nu doreşte să pună ceapă în sufleu, poate prăji direct făina în unt, continuând apoi ca mai sus.

Ti-a folosit ? Voteaza cum ti-a folosit !
AbiaSuficientIndeajunsNemaipomenitExceptional ( Apreciaza, sa stie si altii.)

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *