Prajiturele simple si rapide

 Prajiturici cu  ALBUŞ

12 albuşuri, 1 pahar zahăr pisat, 1 pahar făină, 1 pahar nuci amestecate cu stafide, unt pentru uns forma.

Se bat albuşurile spumă, adăugând încet zahărul pisat. Se adaugă făina şi un pahar de nuci amestecate cu stafide. Se toarnă compoziţia într-o formă dreptunghiulară, unsă cu unt şi presărată cu făină. Se coace la foc potrivit circa o oră. Când este gata se răstoarnă, şi după ce s-a răcit, se taie felii subţiri. Este mai gustoasă a doua zi.

BEZELE

4 albuşuri, 200 g zahăr, unt pentru uns tava.

Se bat albuşurile într-un căzanel sau într-o oală, pe marginea maşinii, se amestecă cu zahărul vanilat şi se bat din nou până se ţine albuşul bine. Compoziţia trebuie să fie destul de tare, astfel încât bezelele aşezate pe tavă să nu se întindă. Se unge o tavă cu unt, se presară cu făină, se pun bezelele, fie cu cornetul, fie cu o linguriţă, potrivit de mari, ţinând seamă că ele cresc la copt. Se coc la foc foarte moale, circa o jumătate de oră, având grijă să nu se îngălbenească. După ce s-au răcorit puţin, se scot cu un cuţit din tavă şi se servesc fie simple, fie lipite câte două, cu frişcă bătută sau cu îngheţată la mijloc. Pentru aceasta, pe măsură ce se scot, se apasă uşor fundul cu degetul cel mare, ca să formeze un fel de scobitură, în care să intre mai multă frişcă. Aceasta se pune cu linguriţa. Bezelele pentru servit cu îngheţată se fac ovale.



  PRĂJITURĂ CU NUCĂ

3 ouă, 250 g zahăr, 150 g făină, 150 g nuci, coajă de lămâie sau de portocală, unt pentru uns tava.

Se bat ouăle întregi cu zahărul, pe marginea maşinii. Se adaugă făina, nucile tăiate mărunt cu cuţitul (nu trecute prin maşină) şi puţină coajă rasă de lămâie sau de portocală. Se unge cu unt tava, se presară făină, se toarnă compoziţia într-un strat subţire. Se coace la cuptor, la foc potrivit.

 

PRĂJITURĂ CU ULEI

2 linguri miere, 1 vârf de linguriţă bicarbonat, 200 g făină, 4 linguri ulei, 20 g drojdie, un praf de sare, 3 linguri marmeladă, 3 linguri nuci, 1 lingură zahăr.



Se freacă într-o cratiţă mică pe maşină mierea cu bicarbonatul, ţinându-se până ce mierea a devenit lichidă.

Se cerne făina pe masa de aluat, se face loc la mijloc, se pune mierea, uleiul, drojdia muiată cu puţină apă şi un praf de sare. Se frământă aluatul şi se lasă să se odihnească o jumătate de oră. Se împarte apoi în două, se întind pe rând două foi, se ung cu un strat subtire de marmeladă şi se presară cu nuci măcinate, amestecate cu puţin zahăr. Se rulează fiecare foaie nu prea strâns, se aşază amândouă ruladele în tavă, se taie în felii groase de două degete şi se coc la foc potrivit.

 

PRĂJITURĂ CU CAISE

150 g făină, 100 g unt, 100 g zahăr, 1 ou, un praf de sare, caise cît se cer, zahăr tos pentru caise. Compoziţia a doua: 3 ouă, 3 linguri zahăr, 3 linguri făină.

Se cerne făina pe masa de aluat. Se face loc la mijloc şi se pune untul, zahărul, un ou, sare. Se întinde o foaie de mărimea tăvii de copt, se dă la cuptor şi se coace pe jumătate. Se pregătesc dinainte caisele tăiate în două, necojite. Se aşază cu partea în care a stat sâmburele în sus şi se umple golul cu puţin zahăr. Se dă din nou la cuptor până ce s-a topit zahărul şi fructele încep să se moaie. Între timp se freacă cele trei gălbenuşuri cu zahăr, se adaugă făina şi la urmă cele trei albuşuri bătute spumă. Se toarnă compoziţia peste fructe, se coace la foc potnvit. Se taie calde în romburi sau în dreptunghiuri. În loc de caise se pot pune prune, vişine, fragi etc.

 

PRĂJITURĂ CU VIŞINE

5 ouă, 150 g zahăr, 1/2 linguriţă bicarbonat, 100 g pesmet, 1/2 kg vişine, unt pentru uns forma.

Se spală şi se scot sâmburii la 1/2 kg vişine. Se pun în sita de macaroane şi se lasă să se scurgă de zeamă. Se freacă gălbenuşurile cu zahărul până ce cresc ca o spumă. Se pune bicarbonatul, cele cinci albuşuri bătute spumă, pesmetul fin cernut şi la urmă vişinile. Se pregăteşte din vreme o formă unsă cu unt şi presărată cu făină. Se toarnă compoziţia şi se coace la foc mic. După ce s-a mai răcorit, se taie şi se scoate din formă. În loc de 100 g de pesmet se pot întrebuinţa 50 g pesmet şi 50 g făină, sau 25 g pesmet, 50 g nuci pisate şi 25 g făină.

 

Share dacă ți-a plăcut !

Shares

Acum esti aici: Acasa » Prajiturele simple si rapide

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close