Retete de mancauri cu rinichi

MANCARE DE RINICHI

6 rinichi de purcel, sau 2 rinichi de viţel, sau 1 rinichi de vacă, 3 cepe mijlocii, 2 linguri unt sau untură, 1 linguriţă făină, 1 ceaşcă zeamă de carne sau apă, 1 linguriţă bulion, 1 păhărel de vin, sare, piper.

Se curăţă rinichii de pieliţă, se spală în mai multe ape, se taie în două în lungime, se scoate grăsimea din mijloc, deoarece dă miros greu rinichiului. Cu cât rinichiul este de la un animal mai bătrân, cu atât trebuie curăţit mai atent ca să nu miroasă. Fiecare jumătate se taie în curmeziş, în felii de 5 — 6          milimetri. Rinichiul de vacă, după ce este tăiat felii, se opăreşte cu apă clocotită şi se scurge bine. Apoi se spală cu apă amestecată cu oţet. Înainte de a fi pus pe foc, trebuie uscat cu un şervet.

Se taie mărunt ceapa şi se prăjeşte cu o lingură de untură. Când începe să se îngălbenească, se adaugă făina şi se amestecă până când începe să se rumenească. Se stinge cu zeamă de carne, se adaugă puţin bulion de roşii sau boia de ardei, sare şi piper. Se lasă să fiarbă 10 minute. Într-o tigaie se înfierbântă 1/2 lingură de untură, se pun feliile de rinichi bine şterse şi se ţin atât, cât să capete culoare, dar nu să se rumenească. În câteva minute sunt gata. Se pun în cratiţă cu sos, se adaugă vinul. Se ţin câteva minute pe maşină fără să fiarbă, până ce totul s-a încălzit bine şi rinichii s-au îmbibat cu sos. Rinichii nu trebuie ţinuţi niciodată mult la foc. Cu cât fierb mai mult, cu atât se întăresc.

 

MÂNCARE DE RINICHI CU CREIER

1 rinichi de viţel, 1 creier de viţel, pentru rest aceleaşi cantităţi ca mai sus.

Se curăţă rinichiul ca mai sus, se taie felii. Se curăţă de asemenea un creier de viţel, se spală şi se ţine 10 minute în apă clocotită, se scurge bine şi se taie în bucăţi de 3 — 4 cm. Se face un sos ca mai sus, se lasă să fiarbă. Se înfierbântă 1/2 lingură de untură, se pun feliile de creier şi de rinichi, bine scurse, se întorc pe ambele părţi până capătă culoare. Se scot cu lingura cu găuri, se pun în sos, se ţin câteva minute pe marginea maşinii, fără să fiarbă. Mâncarea se serveşte fierbinte.



 

MÂNCARE DE RINICHI CU CIUPERCI

1 rinichi de viţel, 250 g ciuperci, pentru rest aceleaşi cantităţi ca la “Mâncare de rinichi”.

Se pregătesc atât rinichii, cât şi sosul, ca pentru mâncarea de rinichi. Ciupercile se curăţă, se spală şi se taie felii. Se înăbuşă cu puţin unt. Se pun în sos cu câteva minute înaintea rinichiului. Se ţin pe marginea maşinii să se înfierbânte fără să fiarbă. Se serveşte fierbinte, cu felii mici de pâine prăjite în unt.

 

CIULAMA DE RINICHI

1 rinichi de vacă sau 2 rinichi de viţel, 2 linguri unt, 1 lingură făină, 2 ceşti zeamă de carne, sare, piper.

Se face un sos alb de făină, prăjind uşor o lingură de făină într-o lingură de unt, şi se stinge cu zeamă de carne. Se potriveşte de sare şi de piper. Se lasă să fiarbă încet, pe marginea maşinii, 20 de minute, adăugând, dacă este necesar, câte puţină zeama de carne, până ce sosul se leagă ca o smântână subţire.





Se curăţă rinichiul aşa cum s-a arătat la mâncarea de rinichi. Se taie felii subţiri şi se pun la foc într-o tigaie cu o lingură de unt. Nu se sărează. Se ţin numai câteva clipe, până capătă culoare, fără să se rumenească. Se aşază feliile de rinichi în cratiţă cu sosul de făină şi se lasă să dea împreună un singur clocot. Se serveşte mâncarea foarte fierbinte.

 

RINICHI FRIPŢI, CU SOS DE MUŞTAR

2 rinichi de viţel, 1 lingură unt topit, 50 g unt proaspăt, 1 păhărel vin, 1 linguriţă muştar, 1 linguriţă pătrunjel verde tocat, 1 linguriţă zeamă de lămâie, sare, piper.

Se curăţă de pieliţe doi rinichi de viţel, se spală şi se usucă cu o cârpă. Se lasă întregi. Se înfierbântă într-o tavâ o lingură bună de unt şi se pun rinichii să se rumenească la foc iute, pe ambele părţi. Se sărează. Se pot pune şi în cuptor, dacă acesta este bine încins. Se ţin circa 20 minute, astfel încât rinichii să nu fie nici prea fripţi, nici în sânge. Se scot pe o farfurie fierbinte, se taie iute felii subţiri şi se acoperă cu altă farfurie fierbinte. Se ţin la cald, dar numai câteva minute, până ce se pregăteşte sosul. Din timp se pregătesc la îndemână vinul, muştarul subţiat cu puţin vin, 2 — 3 bucăţele de unt proaspăt cât o nucă, o linguriţă de pătrunjel verde tocat, o linguriţă de zeamă de lămâie. După ce s-a scos rinichiul, se toarnă în tavă vinul şi se lasă să dea câteva clocote, în timp ce se taie rinichiul. Se adaugă în sos muştar, unt, pătrunjel, lămâie, sare, piper. Nu trebuie să fiarbă. Se toarnă peste rinichi. Se serveşte fierbinte, cu bucăţele de pâine prăjită în unt.

 

RINICHI PRĂJIŢI

2 rinichi de viţel, 1 lingură untură, sare, 12 feliuţe de pâine, 1 lingură unt.

Se curăţă rinichii, se taie felii destul de subţiri. Se înfierbântă o lingură de untură. Se usucă bine rinichii cu o cârpă şi se pun să se rumenească pe amândouă părţile 15 minute. Nu trebuie uscaţi, pentru a nu-şi pierde din frăgezime. Când sunt aproape gata, se sărează. Se servesc fierbinţi, cu felii de franzelă prăjită în unt.

 

FRIGĂRUI DE RINICHI DE PURCEL

6 rinichi de purcel, 50 g unt proaspăt, 1 Iinguriţă, pătrunjel verde tocat, sare, piper.

Se curăţă rinichii fără să se scoată grăsimea care îi înveleşte. Se taie în două în lungime, jumătăţile nu se desprind însă de tot. Se opăresc şi se usucă  bine cu o cârpă. Se înfig pe frigărui de lemn sau de metal. Se ung cu unt şi se frig pe grătar la foc bun. Se scot de pe frigărui, iar pe fiecare rinichi se pune câte puţin unt, care a fost amestecat, fără să fie frecat spumă, cu un praf de sare, piper şi puţin pătrunjel tocat. Se servesc fierbinţi, cu legume şi salată.

 

Share dacă ți-a plăcut !

Shares

Acum esti aici: Acasa » Retete de mancauri cu rinichi

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close