Retete culinare de Post Sanatoase

IMAM de Post

 

*1,5 kg vinete coapte şi lungi

Umplutură

  • 2 cepe           * 2 morcovi          * 1 pătrunjel
  • l ţelină            • 2 ardei graşi         • 3 linguri varză tocată
      * 3 căpăţâni usturoi

Sos:

* 1 kg roşii                                • 200 ml ulei măsline
   • piper, sare                           * 1 ardeiaş iute

* Vinetele se grijesc (se spală, se scot din coadă) şi se crestează, dar numai de patru ori, şi nu aşa adânc, cât sa se ţină un pic vânătă de miez

• Se opăresc iute, se presară cu şi se pun între funduri de lemn, presate, să-şi lase zeama amăruie

* Se toaca toată umplutura şi se căleşte în 100 ml ulei de măsline, că aşa e Levantul, la noi scump, la ei gustos

• Usturoiul nu se căleşte, să rămână viu până-n vânătă şi acolo să moară, dar se taie-n două căţeii, să sufere un pic

Vinetele se pun în tavă şi se îndeasă-n crestături cu prăjeala asta, cu căţeii de usturoi, cu ceva sare şi piper

* Roşiile se curăţă de pieliţă şi se dau prin sită

• Se toarnă untdelemnul rămas, bulion de roşii, ardeiul iute tocat

* Se pune tava la cuptor, acoperită, să se coacă înăbuşit o jumătate de oră, apoi se lasă să scadă pe marginea plitei, să se îndese toate bunele în ceva şi mai bun

O fi imam baialdî-ul mâncare islamică, dar culmea, merge cu vin roşu, Ceva mai uşor, bineînţeles, un Mcrlot de Miniş, la o adică, dar nu vechi, că-şi aită toate poznele tinereţii şi din chefliul şi nebunaticul Hal înhăitat cu tâlharii şi arsele lui Falstaff, devine ditamai regele Henric, solemn, responsabil, măreţ.

Eu unul, prefer — la mâncarea asta de vară-toamnă — un Merlot tânăr, de an an — doi, încă şovăind între arome de fructe de pădure şi miros de flori de :âmp, cu gustul încă crud şi ierbos, cu un pic de must şăgalnic şi efebiac iscuns în forţa lui felină de acum şi de mai târziu.



LUTENIŢA

Mai de post decât acest sos din grădinile Călăraşilor nu se poate, decât :elebra, unica, magica însoţire — mămăligă cu ceapă — adevărata, tradiţionala loastră mâncare ras şi stră-naţională.

* 6 roşii mari, cărnoase, răscoapte                 * 1 pahar untdelemn
   * 2 cepe                                      • 1 ardei iute

• 1 legătură pătrunjel                • sare, câtă îi trebuie

* Se coc roşiile-ntr-o tavă, la cuptor, până le seacă zeama şi devin maronii

* Ceapa, ardeiul, pătrunjelul se toacă mărunt

* Se scot pieliţele de pe roşii, carnea rămasă se terciuieşte şi se freacă cu ulei, ceapă, ardei iute, verdeaţă şi sare

Se mănâncă cu ce o fi, mămăligă, pâine, ca aperitiv. Eu aş încerca însă luteniţa şi ca pe un sos la carne friptă sau fiartă, sau la o coptură mai seacă, după ce o trece postul şi-o veni vremea de dulce.

Pe de altă parte, postul ar putea fi şi un posibil străvechi rit de doliu, formă de exprimare a regretului şi durerii. Pledează în favoarea acestei idei faptul că, în perioadele de post, obiceiurile legate de cultul strămoşilor, al morţilor iau amploare deosebită,

(după Qfelia Văduva — „Paşi spre sacru”)

MÂNCARE DE MAZĂRE

Mai degrabă acompaniament decât solistă, mâncarea de mazăre fără carne e o permanenţă a cratiţei româneşti.

« 1 kg de mazăre boabe  • 2 cepe               * 2 roşii

* 200 ml bulion roşii gros                 * 2 legături mărar          • 100 ml ulei

* l lingură zahăr             • sare, piper, cum vă e voia

* Se pune 1 litru apă la fiert





* Ceapa se taie peştişori, se pune la călit
   *  Se toacă roşiile

*  Când ceapa s-a muiat, se pun şi roşiile la călit, câteva minute, să-şi zeama

* Se adaugă mazărea peste sos, două-trei minute, să se încingă

* Se stinge cu apa clocotită, se lasă să fiarbă acoperită la foc mic

* Se toacă mărarul

* Când mazărea a fiert (cam 1 oră) se adaugă bulion, zahărul, sarea, piperul, să fiarbă 10 minute, să se lege
   *  Se presară şi mărarul, e frumoasă aşa, roşie-verde



Taine: Marele secret e să laşi apa să scadă cât de mult, fără să arzi mâncarea

• Unii îngroaşă sosul cu o lingură de făină desfăcută în apă călduţă
   • Alţii îi pun smântână la sfârşit

* E foarte, foarte gustoasă cu frigănele de pâine albă (tăvălite în sos de lapte îndulcit, ou şi făină) şi prăjite în unt
   * E de post, la nevoie, dar şi tovarăş credincios la fripturi şi şniţele.

Dacă boierul şi târgoveţul înstărit mâncau carne în fiecare zi, ţăranul şi nevoiaşul mahalalelor, talpa ţării, o făceau, chiar şi în jumătatea „de dulce” a anului, doar de sărbători.

Porcul românesc ţinea din 20 decembrie până când se termina şi chiar mai puţin, zice cineva expert, când începea generoasa epocă a zemurilor lungi şi pelagroase sau a mâncărurilor de fasole, mazăre, dovlecei etc. Vai, ce bucurie era o vacă pe lapte!

Nu mulţi erau cei ce, dăruiţi cu trei oi, patru stupi, nişte păsări, ceva pământ şi vreo două vite (chiaburi, ce mai!) ieşeau din iarnă nejinduind şi mai puţin lingavi ca ăilalţi, sărăntocii cei mulţi.

Proverbul profund românesc („orice câine iese din iarnă, dai” numai pielea lui ştie cum”) măsura starea lumii şi se potrivea mai ales când numai urzicuţa mai salva şi urma şi turma.

Deşi carnivor şi mai ales slăninovor (că slănina — cu mămăligă ori pită – şi ceapă e5 dacă-i pe-aşa, tot o mâncare de a noastră, naţională) pământeanul daco-latino-danubiano-carpatin, nevoiaş, a postit mult mai mult decât zicea popa, lucru care nu ştiu dacă 1-a apropiat cine ştie ce de credinţă, dar 1-a
trimis, secole de-a rândul, destul de repede la Dumnezeu.

ŢELINĂ CU MĂSLINE

Una din mâncărurile obişnuite de post ale verilor târgoveţe, dar şi o intrare agreabilă răspândită în Valahia mai ales, unde pătrunseseră Balcanii cu toate ale lor.

Pentru mult mai amplă trecere în revistă a numeroase mâncăruri strict vegetariene, recomand „CARTE DE BUCATE PENTRU ZILELE DE POST” de Maica Lucia Nedelea, Stareţa mănăstirii Nămăieşti-Argeş, publicată în 1996 de editura Accolade Prinţ Pro.

Cartea mea, fiind doar o selecţie a celor mai răspândite şi tradiţionale feluri de mâncare românească, omite cu bună ştiinţă numeroase găteli ce, sigur, sunt de aiurea. De asemenea, am evitat în acest capitol repetarea multor mâncăruri (prea) oportuniste, ce se fac de obicei, „de frupt” dar devin foarte facil, „de post”, prin simpla eliminare a carnetului, laptatelor şi ouălor (nu ştiu de ce, mi-ar fi mai la-ndemână să zic, straşnic de greşit dar vesel, ouălelor) cum ar fi mâncarea de prune, etc.



* 6ţelinemici(l,5kg)      * 6 roşii                     * 4 cepe

  • l ceaşcă untdelemn      * 1 legătură mărar    * 1 legătură pătrunjel
  • sare, piper, după gust
  • 100 g măsline (luaţi-le negre şi zbârcite, să se umfle-n mâncare)

*  Ţelina se curăţă de coajă şi se taie felii rotunde, groase de 1 deget

*  Ceapa se toacă

*  Se pun împreună la prăjit în ulei, pe foc mic
   •Roşiile se taie cubuleţe

 

* Când ţelina s-a muiat puţin, se adaugă şi piper, 1 cană cu apă şi se lasă să fiarbă înăbuşit 1 jumătate de oră.

* Dacă vreţi, scoateţi în vremea asta sâmburii măslinelor (dar sunt mai frumoase şi mai apetisante rotunde şi durdulii)

• Mărarul, pătrunjelul se toacă

* Când mâncarea e aproape gata, se adaugă măslinele, să se umfle 5 minute — apoi se potriveşte de sare

* E bună oricum, şi caldă şi rece, cu verdeaţă deasupra

La fel se face şi iarna, dar cu suc de roşii.

După aceeaşi reţetă balcanizată, gospodinele din Ploieşti fac o mâncare de morcovi foarte interesantă, dulce-amăruie, iar cele de la Braşov o tocană de cartofi cu măsline, bunuţă tare,

Taina stă în calitatea măslinei, care trebuie să fie oarecum veche, sărată, chiar cu fibrele sparte şi uscate, să poată primi zeama de la legume şi să dea în schimb gust amărui-sărat mâncării.

Share dacă ți-a plăcut !

Shares

Acum esti aici: Acasa » Retete culinare de Post Sanatoase

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close