CHIMENUL O linguriţă la o cană de apă; se fierbe 2-3 minute şi se lasă la infuzat 10 min. Se bea o cană de infuzie la o oră după masă în cazuri de aerofagie, gaze intestinale, digestii lente, dificile sau dureroase. Împotriva obstruărilor curgerii laptelui, se face o pastă amestecând seminţele de chimen sub formă de pudră cu puţină apă. Se întinde pe o cârpă fină. Apoi se aplică pe sâni două ore, zilnic. Chimenul este un aromatic foarte apreciat în arta culinară. Este presărat pe pâine,şi pe unele brânzeturi tari cărora le transmite un parfum delicios, dar le facilitează mai ales digestia.
Arabii fac din el o pastă afrodisiacă amestecându-l cu piper şi miere.
CHIMIONUL Înfloreşte în al doilea an de la plantare, din mai până în iunie. Fructele sunt culese aproape coapte în iulie-august. Se taie umbreluţele, se pun la uscat şi se bat ca să se separe seminţele. Cu un miros foarte aromatic şi plăcut, gustul chimionului este puţin cam acid. După distilare, turtele care conţin 15% ulei şi 20% proteine pot să fie în hrana animalelor. Cunoscut din Antichitate pentru calităţile sale carminative, chimionul este un bun digestiv general. El facilitează şi provoacă curgerea menstruaţiei şi activeaza secreţia laptelui la femeile care alaptează.
Decoct slab de 2 min, urmat de infuzie 10 min (o linguriţă la o cană). O cană de infuzie după masă în cazuri de aerofagie, de indigestie şi de spasme digestive, de fermentaţii intestinale, de menstruaţie dificilă, de insuficienţă a laptelui la femeile care alăptează, de paraziţi intestinali. În ţările nordice, rădăcinile sunt consumate la fel ca morcovii, iar frunzele tinere se pun în salată. În Franţa, seminţele de chimion servesc drept condiment la supe, tocăniţe, varză acră.
Unele brânzeturi tari sunt presărate cu chimion. În Ungaria şi Germania, chimionul se adaugă la produsele de patiserie, dar se foloseşte mai ales la fabricarea lichiorului de Kummel. Antispastic şi digestiv. O linguriţă de seminţe sub formă de praf se poate da unui câine de mărime mijlocie (25 kg).
CIMBRU Specific regiunilor meridionale, cimbrul preferă locurile aride, stâncoase şi descoperite. Recoltarea se face în momentul înfloririi, în perioada în care parfumul e cel mai puternic. Se pune la uscat în pod sau la umbră, la o temperatură placută. Are gust cald şi aromat, amintind puţin de cel al lămâioarei. Atrage şi albinele, care fac din el o miere delicioasă.
Stomahic, stimulator, vermifug, expectorant, cimbrul este şi antidiareic şi antiputrid. I se atribuie proprietăţi afrodisiace. Infuzie 10 min (o linguriţă la o cană). Folosit în cazuri de digestie dificilă, de spasme şi de fermentaţii intestinale, diaree, colită, paraziţi intestinali, astm, bronşită, cimbrul serveşte la fel de bine şi ca tonic general. O cană de infuzie după masa este de ajuns în multe cazuri. Cimbrul se adaugă la brânza de vaci, la salate, tocăniţe. Funcţia sa antiputridă face din el planta aromată preferată a celor care suferă de colită.
Se mai foloseşte, împreună cu alte plante, la lichiorurile tonice şi digestive.
