De unde stim ca suntem obezi?

OBEZITATEA 

1. Definitia obezitatii 

Definiţie. Se înţelege prin obezitate depăşirea greutăţii ideale cu 15 – 20%. Aprecierea obezităţii se poate face după raportul dintre greutate şi înălţime, sau după măsurarea pliului cutanat.

• IMC – Indicele de masă corporală (sau BMI – Body Mass Index -lb engleza) se calculează raportând greutatea corporală( în kg ) la pătratul înălţimii (în metrii ), ca în formula de mai jos:

unde:

• • IMC – este Indicele de Masă Corporală
  • M – este greutatea corporală masurată in kilograme
  • H – este înalţimea măsurată în metri (dacă ai un metru şi şaizeci de centimetri, valoarea lui H va fi 1,60 ).

 

•  Dupa Broca, greutatea ideală este: G = T – 100, în care G este greutatea în kilograme, iar T înălţimea în centimetri.  De exemplu un individ înalt de 1,70 m, trebuie să aibă o greutate de 70 kg. Se acceptă mici variaţii care nu trebuie să depăşească 10 – 15%.

• Mai exactă este formula propusă de Lorentz: G = T – 100 [(T -150) x 0,25]. T şi G au aceeaşi semnificaţie ca mai sus. Formula este complicată, de aceea în practică nu se prea foloseşte.

2. Epidemiologie

Obezitatea se întâlneşte frecvent în ţările cu nivel de trai ridicat.

• O treime până la o cincime din populaţia adultă acestor ţări este supraponderală.
• Este vorba despre un bilanţ energetic pozitiv, între aportul alimentar excesiv şi cheltuielile energetice reduse, prin sedentarism. Aceasta exprimă nivelul de viaţă.
• Astăzi este o certitudine relaţia dintre obezitate şi bolile cu cea mai mare rată de mortalitate: bolile cardiovasculare, dislipidemiile, diabetul zaharat etc.
  • astfel, 85 -95% dintre diabetici au fost sau sunt obezi;
  • peste 60% dintre dislipidemici au obezitate.

 3. ETIOPATOGENIE

Obezitatea depinde de numărul şi volumul adipocitelor:

• Obezitatea hiperplazică, cu număr crescut de adipocite, depinde de alimentaţia primită în copilărie. Numărul adipocitelor la adult este fix. El se stabilizează în jurul vârstei de 20 – 23 de ani.
• Volumul adipocitului este direct influenţat de bilanţul caloric. Bilanţul caloric pozitiv duce la adult la creşterea volumului adipocitului şi implicit la obezitate. Aceasta este obezitatea hipertrofică, care apare la adult datorită reducerii activităţii fizice, fără o reducere proporţională şi a alimentaţiei.

• Obezitatea de tip mixt, în care se asociază o creştere a numărului de adipocite – din perioada copilăriei – cu o creştere a volumului, care apare oricând în timpul vieţii. Aceasta este mai frecventă la femei.

Factorii etiologici ai obezităţii sunt în ordinea frecvenţei şi importanţei următorii:

1. – supraalimentaţia
2. – reducerea sau lipsa activităţii fizice, în raport cu consumul alimentar nemodificat. Profesiunile sedentare, renunţarea la sporturi sau diferite exerciţii fizice, comoditatea transportului auto, sunt tot atâţia factori care contribuie la obezitate.
3. – factori psihologici, în sensul refugierii în satisfacţia alimentară, pentru o nereuşită în viaţă, diferite deziluzii afective etc. (refulări).
4. – alcoolismul
5. – mediul urban, unde aceşti factori sunt mai evidenţi.
6. – modificări endocrine (cauze endogene), mult mai rare: sarcina, boala Cushing, adenomul Langerhans, sindromul adiposogenital, hipotiroidia etc.

 4. FORME CLINICE de obezitate
Principala formă este forma comună generalizată, care apare sub cele trei aspecte descrise: hiperplazică, hipertrofică şi mixtă. Când paniculul adipos este limitat (sub 40 kg), factorul determinant este volumul adipocitelor. Peste această greutate, obezitatea este dependentă de numărul de adipocite (forma hipertrofică).
Clasificarea curentă foloseşte gradul obezităţii:

• în gradul I, constatăm o depăşire de 15-20 kg faţă de greutatea ideală,
• în gradul II, o depăşire de 20 – 30 kg faţă de greutatea ideală,
• iar în gradul III, o depăşire de peste 30 kg faţă de greutatea ideală.
• obezităţi monstruoase, cu depăşire de peste 60 – 70 kg, uneori ajungându-se la greutăţi colosale de 300 – 400 kg. Se pare că totuşi obezitatea staţionează la un moment dat.

După localizare se disting două forme clinice:
– Obezitatea de tip ginoid (tip Rubens). Se întâlneşte mai frecvent la femei dar poate apare şi la bărbatul adult şi la copilul de ambele sexe.
Musculatura scheletică este slab dezvoltată, iar ţesutul adipos se localizează în părţile inferioare ale corpului, pe abdomenul inferior (sub ombilical), pe flancuri, şolduri, coapse, genunchi, gambe. Bolnavul se mişcă greu, oboseşte uşor şi se îngraşă foarte repede.
Consumă puţine calorii, dar slăbeşte foarte greu. Apar rapid complicaţii respiratorii, cardiace, bsteomusculare etc. Unele forme reţin multă apă şi sare. Nu răspunde la tratamentul dietetic sau diuretic, dar unele rezultate se obţin prin corticoterapie. O formă specială este celulita Dercum în care infiltraţia adipoasă este dureroasă. Boala are caracter familial.
– Obezitatea de tip android (tip Falstaff). Se întâlneşte mai frecvent la bărbaţi. Ţesutul adipos se dezvoltă în regiunea superioară a corpului (ceafă, gât, umeri, abdomenul superior supra ombilical), respectându-se partea inferioară a corpului.
Musculatura este puternică iar ţesutul adipos mai puţin dezvoltat decât în forma precedentă. Sunt oameni care se plâng mereu de foame, şi care mănâncă mult. Frecvent apar complicaţii ca: diabet, hipe-ruricemie, dislipidemie, ateroscleroză cu localizările sale etc.
Se mai disting şi cazuri de obezitate, condiţionate genetic.

 5. COMPLICAŢII ale Obezitatii

– Diabetul zaharat este o complicaţie majoră. Peste 80 – 90% dintre diabetici au fost sau sunt obezi. Boala evoluează progresiv până la stadiul clinic manifest de diabet.
– Complicaţiile cardiovasculare sunt numeroase şi severe:

• hipertensiunea arterială este frecventă la obezi (peste 50% dintre obezi au şi HTA).
• insuficienţa cardiacă este la fel de frecvent întâlnită la obezi.

– Ateroscleroză apare mai frecvent şi mai devreme la bolnavul obez (cu cel puţin 10 ani faţă de normo ponderal).
– Varicele reprezintă una dintre cele mai des întâlnite complicaţii, localizate la nivelul membrelor inferioare.
–  Dintre complicaţiile pulmonare: bronşita acută şi cronică, emfizemul pulmonar, dispneea de efort datorită scăderii capacităţii vitale, uneori hipertensiunea pulmonară şi nu rareori sindromul Pickwick (somnolenţă şi obezitate).
–  Complicaţiile digestive sunt: hipotonia biliară, litiaza biliară, constipaţia cronică, hepatita cronică prin steatoză hepatică (infiltraţie grasă a ficatului).
– Tulburări de statică: cifoză dorsală, lordoză cervicală, picior plat, spondiloze, artroza şoldului, poliartroze sau numai durerea articulară semnalată la 70% dintre obezi.
– Complicaţii cutanate: intertrigo, piodermite, seboree.
– Complicaţii la nivelul sistemului nervos central: cefalee, astenie, vertije, uneori obsesii, anxietate.
– Complicaţii ginecologice– amenoree, tulburări de ciclu ovarian.
-Dureri si probleme ale articulatiilor, mai ales ale picioarelor 

6. Tratamentul Obezitatii

Slabirea se face max 1kg/sapt, cu o alimentatie sanatoasa si sport sau mers pe jos, si trebuie o ambitie de fier, ca si in cazul lasarii de fumat.
Slăbirea unui obez este o acţiune dificilă. Obiectivul fundamental este transformarea dezechilibrului energetic pozitiv într-unui negativ. Aceasta presupune transformarea raportului – aport-consum energetic – într-un raport favorabil consumului.
Bilanţul caloric trebuie să fie negativ. Pentru realizarea acestui obiectiv se foloseşte:

• regimul restrictiv
• activitate fizică
• şi medicaţia.

Regimul alimentar este în principiu:

• >hipocaloric,
• hipolipidic şi
• hipoglucidic
  • cu reducere obligatorie a dulciurilor concentrate, a făinoaselor şi a pâinii.
• Proteinele vor fi administrate în cantitate suficientă mai ales cele cu valoare biologică mare (lapte, carne, brânză, ouă), pentru a nu scadea muschii.
• Legumele şi fructele vor fi permise in mod moderat, acoperind nevoile de vitamine hidrosolubile şi de săruri minerale ale obezului.
• Aportul de calorii va fi de 1200 – 1300 calorii, în condiţii obişnuite de activitate.
• Regimul va fi sărac în glucide.
• Sunt permise ca lichide, 2 -2,5 l/zi.
• Se vor da 5 – 6 mese pe zi şi se va recomanda să nu se consume nimic între mesele principale, să nu se abuzeze de sare (permis 5-8 g/zi), să nu se fumeze.
• Se interzice alcoolul deoarece acesta îngraşă.

Activitatea  fizică, este un adjuvant preţios al regimului. Se practică cultura fizică medicală în centre specializate, dar mai accesibilă este cultura fizică liberă pe care o efectuează bolnavul însăşi, singur. Eforturile fizice vor fi moderate, zilnice şi practicate toată viaţa. Nu se recomandă eforturi fizice mari, sporadice, care cresc apetitul şi setea. Se recomandă mersul pe jos 60 – 90 de minute zilnic, cros, ciclism, înot, patinaj, turism, gimnastică etc.
Tratamentul balneo fizio-terapiceste tot un factor adjuvant. Constă în proceduri termo-terapice (băi de aburi, băi de lumină), masaj, duş cu presiune, etc.
Tratamentul medical nu acţionează în obezitate pe măsura aşteptărilor. Se folosesc medicamente pentru inhibarea apetitului crescut, pentru stimularea catabolismului şi diuretice pentru eliminarea apei. Dintre anorexigene: Anapetolul, Silutinul şi Gastrofibranul care provoacă saţietate precoce. Silutinul se administrează un drajeu cu 30 minute înaintea celor trei mese, iar Gastrofibranul 4-5 tablete, când apare senzaţia de foame. Tratamentul durează maximum 1-2 luni.

DENUTRIŢIA

Definiţie. Prin denutriţie sau slăbire se înţelege pierderea în greutate, cu 10 – 15%. În funcţie de gradul pierderii ponderale există mai multe grade de denutriţie. Caşexia este cea mai severă formă.
Etiopatogenie se deosebeşte:
–  denutriţia primară, care apare prin lipsă de aport a principiilor alimentare (subalimentafie) şi
– denutriţia secundară, cauzată de incapacitatea temporară sau definitivă de a ingera sau utiliza principiile alimentare.
În continuare prezentăm principalele cauze:
– boli digestive: gastrectomia, colitele, cirozele hepatice, ulcerul etc.
– boli neuroendocrine: caşexia hipofizară, boala Basedow, boala Addison
– boli infecţioase: dizenteria, febra tifoidă etc.
– boli cronice: cancerul, tuberculoza pulmonară, unele anemii, boli de sistem, infecţii, etc.
– abuz de toxice: alcoolism, tabagism.
– arsuri, supuraţii cronice, albuminurie
– anorexia psihică
– denutriţia iatrogenă prin prescrierea de regimuri neechilibrate, sumare, prin abuzul consumării anumitor medicamente etc.
Precizăm că există două tipuri de slăbire: slabul stenic care este o stare fiziologică şi slabul astenic care este o boală (denutriţie). Slabul stenic este slab constituţional. El îşi păstrează vigoarea şi forţa de muncă, consumă o raţie calorică normală sau chiar exagerată.
Simptomatologiaeste bogată şi depinde de gradul de nutriţie.
– Slăbirea este semnul principal. Edemul carenţial poate masca slăbirea.
– Astenia este obişnuită şi se însoţeşte de scăderea rezistenţei la efort şi frig (frilozi-tatea).
– Apar frecvent ptoze viscerale, pielea este uscată, părul rar, facisul cu obraji emaciaţi, buzele subţiri, ochii înfundaţi, faţa pigmentată, limba depapilată.
– De asemenea apar semne diferite: puls rar, hipotensiune, polakiurie şi poliurie, edeme deplasabile cu poziţia corpului, amenoree, scăderea potentei sexuale la bărbaţi, modificări osoase mai ales la nivelul coloanei vertebrale datorită osteoporozei şi osteomalaciei. Uneori pot apare manifestări neurologice ca polinevrite, abolirea reflexelor insomnie, indiferenţă, facies imobil.
–  Semne de avitaminoză B₂ (Glosită cu limba roşie depapilată, Cheilită angulară) şi uneori semne de pelagră (diaree, astenie, pigmentare, eritem).
–  Semne biologice: hipoproteinemie, anemie, hipoglicemie, hipoclorhidrie, hipocoles-terolemie, scăderea calciului şi fosforului şi scăderea metabolismului bazai.
Evoluţie. Cu timpul creşte receptivitatea faţă de multe boli, apar frecvent complicaţii infecţioase (gripă, pneumonie, tuberculoză pulmonară), cicatrizarea plăgilor diminua prin scăderea anticorpilor şi activitatea deficitară a leucocitelor.
Tratament in caz de obezitate
– Igiena bolnavului trebuie realizată cu multă grijă.
– Regimul va urmări pozitivarea bilanţului caloric, crescând aportul şi limitând pierderile. Regimul va fi hipercaloric, hiperproteic, hipolipidic relativ şi normoglucidic. Se va prescrie o dietă echilibrată, bogată în proteine (lapte, carne, brânză, ouă), cu evitarea la început a grăsimilor care dau saţietate şi a dulciurilor concentrate. Regimul va fi lărgit progresiv, în etape, administrându-se preparate puţin voluminoase, uşor acidulate şi reci. Mesele vor fi fractionate şi frecvente (6/zi). În cazuri speciale, se va recurge la alimentaţia prin sondă, urmată de alimentaţia lichidă.
– Medicaţia. Medicaţia anabolizantă (Androstenolon, Decanofort, Madiol etc) şi vitamine (Vitamina’C şi Complex B). Nici un tratament nu este eficace fără îndepărtarea sau tratamentul cauzei care a determinat denutriţia.
Recent s-a descoperit si o noua cauza a supraponderabilitatii, a obezitatii si anume flora intestinala deficitara din organism.