Secretele unei Ciorbe gustoase Romanesti
Ciorba românească (în care oltenii excelează), de o varietate şi o bogăţie unice în lume, are câteva constante cărora ponto-carpatinii ar trebui să le ridice statuie (m-aş bucura mai mult să depun o coroană la Statuia Leuşteanului decât la poala cine ştie cărui general, vai, merituos),
• zarzavatul (cam 500 g): ceapă, morcov, păstârnac, pătrunjel (rădăcină!), ţelina (tot rădăcină!)
• acreala: borş, (cam 1 litru), aguridă, măcriş, corcoduşe verzi, zer, jintiţă, oţet, potroacă
• dresul (cam 100 ml): smântână (iaurt, lapte prins) bătută cu ou
• verdeaţă: leuştean (o legătură)
Reunind prima şi măcar încă două din aceste premise (sarea e subînţeleasă) avem deja schiţată o concluzie a supravieţuirii confortabile,
Adunându-le pe toate, avem de partea noastră irefutabilitatea şi suntem deci în măsură să înfruntăm strălucitor aporiile iernii şi gingaşa spagirie a singurătăţii.
Adăugând orice — cam 1 kilogram, ca să rămânem în proporţiile de mai sus — carne, cereale, ciuperci, legume, ierburi, fructe — suntem în capodoperă, epistemologia începe şi sfârşeşte cu noi.
Din entropia unei aşteptări se poate ajunge la barocul unui roman, iar din schemă în dezlănţuirea de fantezie a anarhiei şi contradicţiei ca lege: cu alte cuvinte, plecând de la proporţiile, bunătăţile şi principiile de mai sus, puteţi alinia, cu puţină creativitate, o listă de câteva mii de ciorbe, combinate după cele mai năstruşnice asocieri: nu veţi rata niciodată.
Cine a-nvăţat să facă cinci ciorbe diferite, poate să facă şi o sută, din orice, fără nici o carte de bucate!