Retete de sosuri simple

Share sa stie si altii !

SOS DE CIUPERCI CU SMÂNTÂNĂ

250 g ciuperci, 1 lingură unt, 1 lingură făinâ, 1 ceaşcă zeamă de carne, 2 linguri smântână, câteva fire de pătrunjel, sare.

Se spală şi se taie ciupercile în felii subţiri. Se înăbuşă pe foc cu 1/2 lingură de unt. Se face un rântaş alb, din 1/2 lingură de unt şi o lingură de făină. Se stinge cu zeamă de carne. Se adaugă ciupercile înăbuşite, sare şi puţin pătrunjel tocat fin. Se lasă să fiarbă amestecând din când în când. Dacă sosul este prea gros, se mai adaugă zeamă de carne. Se ia cu o Iingură pieliţa ce se formează la suprafaţă. Se adaugă smântâna şi se lasă să dea un clocot, dar la foc mic, pentru ca să nu se taie smântâna.

 

SOS PENTEU FRIPTURI

1 lingură unt, 1 lingură făină, 1 ceaşcă zeamă de carne, 1 lingură oţet, 1 linguriţă muştar, 100 g cuiperci, unt proaspăt cât o nucă, sare.

Se prăjeşte o lingură de făină cu 1/2 lingură de unt, ţinându-se pe foc până începe să se rumenească. Se stinge cu zeama de carne, la care s-a adăugat oţetul şi o Iinguriţă de muştar. Se lasă să dea un clocot. Se înăbuşă în unt ciupercile tăiate felii, se amestecă cu sosul, adăugând şi unt proaspăt cât o nucă. Dacă nu se serveşte imediat, se ţine la cald într-un vas cu apă fierbinte.

 

SOS CALD DE MUŞTAR

2 cepe mari, 1 lingură unt, 1 linguriţă făină, 2 ceşti zeamă de carne sau apă, 1 păhărel de vin alb, 1 linguriţă muştar, 1/2 linguriţă zahăr, un praf de piper, sare.

Se taie ceapa şi se pune într-o cratiţă cu o lingură de unt. Se lasă să se moaie fără să se rumenească, se adaugă făina şi, după ce se îngălbeneşte puţin, se stinge cu zeama carne. Se adaugă un păhărel de vin alb. Se lasă să fiarbă 20 de minute şi se ia pieliţa ce se formează la suprafaţă. Înainte de a servi, se adaugă muştarul muiat cu puţină zeamă, piperul şi zahărul. Se trece prin sită. Se serveşte cald.