Alegerea vinetelor si preparate din vinete

Daca vrei sa pregatesti salate de vinete delicioase, trebuie in primul rand sa stii sa alegi corect vinetele. Desi nu te-ai fi gandit, vinetele bune si gustoase au anumite caracteristici.  Iata care sunt acestea si ce trebuie sa urmaresti cand le alegi de la supermarket sau din piata: -Vinetele trebuie sa fie de marime medie – Culoarea trebuie sa fie aproape neagra – Trebuie sa fie lucioase si pufoase – Cand sunt stranse in mana trebuie sa revina la forma normala si sa prezinte elasticitate – Vinetele tari au seminte mari, de aceea nu este indicat sa le alegi – …

Citeste mai multAlegerea vinetelor si preparate din vinete

Retete de Mancaruri Romanesti cu Vinete

MUSACA DE VINETE Şi grecul şi turcul fac, fiecare în felul lui, mâncarea asta, şi o fac prea de demult (se pare că totuşi grecii au inventat-o) ca să putem noi măcar visa la vreun dreptuleţ de autor. Dar, cum se-ntâmplă de obicei în ţara asta destabilizantă — mi s-au plâns destui străini oneşti că „una vin şi alta pleacă”, că vin marţi cartezieni-sceptici şi pleacă joi balcanici-exaltaţi — n-am fost în stare să ţinem inte nimic, nici ce ne-au învăţat turcii şi grecii, nici ce înseamnă respectul faţă de copyright! La nord de Dunăre, musacaua şi-a pierdut nu numai …

Citeste mai multRetete de Mancaruri Romanesti cu Vinete

Retete de mancare cu Bruschete de paine

PĂPARĂ DE PÂINE 12 felii de pâine, 2 ceşti lapte, 4 linguri brânză de oi, 2 linguri unt, 2 ouă, 1 lingură brânză rasă, sare. Se taie dintr-o franzelă albă felii groase de un deget. Se pun să se moaie cu lapte. Se unge cu unt o formă rezistentă la foc. Se aşază pe fund un rând de felii de pâine, se presară brânză de oi, care nu trebuie să fie iute, apoi din nou pâine şi brânză, având grijă ca forma să nu fie prea plină, deoarece papara creşte la cuptor. Se adaugă o lingură de unt şi două …

Citeste mai multRetete de mancare cu Bruschete de paine

Reteta CASCAVAL LA CAPAC

Reteta   Cascaval  la capac Ingrediente 100-150 g cascaval, unt sau untdelemn, lapte, faina. Mod de preparare Cascavalul se taie in felii de 1 1/2 cm grosime.Feliile se inmoaie in lapte, se trec bine prin faina, apoi inca odata abundent prin lapte si faina (prin lapte se trec ca sa se lipeasca mai bine faina, care va forma o crusta la suprafata cascavalului si astfel nu se va lipi de tigaie).Se poate face din faina si putin lapte o compozitie ca de clatite, care sa acopere in strat subtire feliile de cascaval bine scurse, luate cu furculita, se vor trece prin …

Citeste mai multReteta CASCAVAL LA CAPAC

Retete culinare simple de Antreuri Romanesti

Brînza topita de casa Timp de preparare: 1 ora Ingrediente: 2 l lapte fierbinte , 1,4 kg branza de vaci , 1 margarina , 3 oua , 3 lingurite rase cu sare , 1 lingurita bicarbonat . Mod de preparare: Se amesteca bine laptele fierbinte cu brînza , apoi se strecoara bine printr-un tifon . Se adauga margarina topita (dar nu calda) , ouale , bicarbonatul si sarea . Se pune pe aragaz si se amesteca pîna devine lucioasa . Cînd este gata se pune într-o forma (de care doriti) Cine doreste poate adauga chimion macinat sau boia. Balmus Timp …

Citeste mai multRetete culinare simple de Antreuri Romanesti

Sfaturi practice pentru Produse Lactate

PRODUSELE LACTATE sfaturi in utilizare * Pentru a evita formarea spumei, laptele se va amesteca in procesul fierberii, iar apoi repede se va raci. * Laptele nu se va afuma, daca cratita se va clati in prealabil cu apa. * Laptele afumat isi va pierde gustul neplacut, daca cratita cu lapte se va aranja intr-un vas mare cu apa rece, iar in lapte se va presara putina sare si apoi se va agita. * Daca laptele afumat va fi turnat imediat intr-un alt vas, atunci mirosul neplacut se va sesiza mai putin. * Laptele fiert incet cu spuma se va …

Citeste mai multSfaturi practice pentru Produse Lactate

Retete de Snitele

Reteta de Şniţel în pesmet sau vienez Bucăţile de carne, pregătite cum sa arătat la început, se piperează puţin, se trec bine prin făină, apoi prin ou bătut (cu furculiţa), cu puţină sare şi, imediat, prin pesmet. Se, bat bine între palme ca pesmetul să se lipească numai cît este necesar, iar restul să cadă (să nu se ardă în tigaie). Se pregătesc toate şi se prăjesc la fel ca şi şniţelele natur; dacă untdelemnul scade, se mai completează.  Se servesc fierbinţi, cu felii de lamîie (cu marginea crestată). Pe fiecare şniţel se aşază cîte o felie de lamîie, iar …

Citeste mai multRetete de Snitele

Reteta de Ochiuri in cuib de parizer cu cascaval

Ochiuri in cuib de parizer cu cascaval •Pentru o persoana: 2 oua, 2 felii de parizer, 2 felii de cascaval, sare, piper, patrunjel verde tocat, putin ulei. •Parizerul se pune intr-o tigaie si se prajeste pe ambele parti. Feliile vor lua forma unui cuib in care spargem cate un ou pe care punem sare, piper si o felie de cascaval. Se lasa sa se coaguleze ouale sub capac si la servit se presara cu patrunjel verde tocat. Se servesc cu salata de rosii.

Reteta ARDEI UMPLUTI

Ardei umpluti cu vinete Ingrediente: 4 vinete, 4-6 ardei grasi, 2 oua, ulei, sare, piper, o lingura de mujdei Mod de preparare: Spalati ardeii si curatati-i de seminte. Taiati-i in jumatati pe lung. Din vinete faceti o salata obisnuita. Potriviti salata de sare, piper, adaugati mujdeiul, apoi combinati-o cu ouale batute ca pentru omleta. Umpleti ardeii, presarati-i cu putin pesmet, asezati-i intr-un vas cu grasime si dati la cuptorul incalzit in prealabil pentru 30 de minute. Serviti preparatul cu sos de rosii picant. Ardei grasi mai pot fi umpluti cu: orez fiert combinat cu ciuperci inabusite si presarati cu cascaval …

Citeste mai multReteta ARDEI UMPLUTI

Retete culinare de prin Romania adunate

PILAF BĂNĂŢEAN • 500 g orez           • 1 gogoşar roşu           • 1 ceapă roşie • 1 ţelînă mică         • 1 morcov           • 1 roşie • 1 dovlecekiş         • 1 ceapă albă       • 1 vineţică • 1 ardei gras galben                  • 2 linguri ulei        • 2-3 căţei de usturoi • 1 litru supă de carne                • sare, piper          •verdeaţă: mărar, pătrunjel Ceapa alba se taie mărunt şi se pune la rumenit în ulei, într-o cratiţă mare Ţelina şi morcovul se curăţă, se toacă şi se pun şi ele în prăjeală Ardeii, gogoşarul se grijesc de cotoare şi seminţe • …

Citeste mai multRetete culinare de prin Romania adunate

Diete Sanatoase pentru orice zi
Cateva Tratamente Naturiste utile