Retete de supe de rosii

SUPĂ DE ROŞII

1,500 kg roşii, 3 linguri orez, 1 gălbenuş, 2 linguri smântână, 2 l zeamă de carne sau apă, sare, 1 linguriţă zahăr.

Se pun într-o oală roşiile spălate şi tăiate bucăţi, cu puţină sare. Se acoperă şi se lasă să fiarbă înăbuşit în apa pe care o lasă singure. Când s-au muiat bine, se trec prin sită şi se subţiază cu zeamă de carne sau cu zeamă în care a fiert zarzavat. Se pune zahărul, orezul şi se lasă să fiarbă bine, se potriveşte de sare. Înainte de a fi servită, se drege supa cu un gălbenuş şi cu două linguri de smântână. Este foarte gustoasă şi rece. În acest caz, zeama de supă cu care se subţiază trebuie bine curăţată de grăsime.

Orezul poate fi înlocuit cu arpacaş inmuiat în apă din ajun, ca să fiarbă mai uşor.

 



 SUPĂ DE ROŞII CU USTUROI

1 kg roşii, 1 ceapă, 1 lingură unt sau ulei, 1 morcov şi 1 pătrunjel, 200 g orez, 1 linguriţă zahăr, 3 căţei de usturoi, sare, 2 l zeamă de carne.

Se îngălbeneşte o ceapă tăiată mărunt în puţin unt sau ulei. Se spală roşii bine coapte, se rup în bucăţi şi se pun împreună cu ceapa într-o oală acoperită, la foc mic. Când s-au muiat, se adaugă un morcov mic şi o bucată de pătrunjel, orezul ales şi spălat, zeamă de carne sau apă în care a fiert zarzavat, sarea, zahărul şi usturoiul. Se lasă să fiarbă acoperit trei sferturi de oră, până ce orezul se face ca o cremă. Se trece totul prin sită şi se lasă să mai dea câteva clocote, amestecând ca să nu se prindă de fund.

Share dacă ți-a plăcut !

Shares

Acum esti aici: Acasa » Retete de supe de rosii

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close