Salată de fasole cu orez
250 g boabe de fasole neagră (din conservă)
o ceaşcă de orez fiert, 2 cepe verzi un ardei iute
10 măsline verzi umplute cu ardei o crenguţă de mărar sau mentă verde
Se pune orezul la fiert în apă cu puţină sare apoi, într-o altă oală, se fierb boabele de fasole. Se scurg mai întâi boabele de fasole şi se pun într- o farfurie adâncă. Se adaugă orezul fiert, scurs şi răcit, ceapa tăiată rondele, ardeiul tăiat solzişori fini şi se ornează cu măslinele cărora li s-au scos în prealabil sâmburii şi au fost tăiate rondele, mărarul tocat ori frunzele de mentă mărunţite, după gust.
Salată dobrogeană de iarnă
5- 6 cartofi
3 cepe
4 castraveţi muraţi 50 ml ulei, 40 ml oţet 100 g măsline pătrunjel verde, sare
Cartofii se spală şi se fierb în coajă, în apă cu sare. După fierbere se lasă să se răcească şi se curăţă de coajă. Apoi se taie felii. Ceapa se curăţă, se spală şi se taie solzişori. Castraveţii se spală, se curăţă de coajă şi seminţe şi se taie cubuleţe. Cartofii se amestecă cu ceapa, castraveţii şi măslinele desărate. Din ulei, oţet şi sare se face un sos care se toarnă peste salată. Salata se ornează cu gogoşari tăiaţi în diferite forme şi pătrunjel verde.
Arpagic cu măsline
400 g arpagic
150 ml ulei, o ceapă
2 linguri de bulion, o lingură de făină
200 g măsline, 50 g lămâie
100 g piure de cartofi
o legătură de pătrunjel verde
sare, piper
Se curăţă şi se toacă ceapa, se prăjeşte în ulei, se stinge cu bulionul amestecat cu făină şi 350 ml apă. Se lasă să fiarbă 30 de minute şi se pasează. Arpagicul se curăţă, se prăjeşte în ulei şi se pune în sos. Măslinele se fierb separat 45 de minute şi se adaugă la arpagic. Se potriveşte de sare şi piper, se pun felii de lămâie curăţate de coajă şi se bagă la cuptor pentru 15-20 de minute. Se serveşte cu piure de cartofi şi frunze de pătrunjel verde.
Supă de chimen
200 g morcovi, 300 g cartofi, o lingură chimen, o lingură făină, 5 linguri ulei, 200 g crutoane de pâine, o legătură de mărar, o legătură de pătrunjel, sare, piper, 3-4 linguriţe de „Condimente şi legume uscate Bunătăti de la Bunica”.
Morcovii şi cartofii se curăţă de coajă şi se toacă mărunt. Apoi se pune la fiert zarzavatul împreună cu chimenul şi „Condimentele şi legumele uscate Bunătăţi de la Bunica” în 2 1 de apă pentru 30 – 40 de minute. Când legumele sunt fierte, se pregăteşte un sos alb din făină şi ulei. Acesta se adaugă în oala cu supă, turnându-se încet şi amestecând cu o lingură de lemn, spre a nu se forma cocoloaşe. Se potriveşte de sare şi piper. La sfârşit se decorează cu multă verdeaţă tocată mărunt. Se serveşte caldă, cu crutoane de pâine prăjită deasupra.
Maioneză de post
8 linguri făină, 4 linguri de „Muştar cu hrean Bunătăţi de la Bunica”, sare, 60 ml ulei, apă, „Cremă de hrean Bunătăti de la Bunica”.
Se amestecă făina cu puţină apă rece, apoi se mai adaugă o cană de apă ca să se obţină o pastă care se fierbe la foc moderat până dă în câteva clocote. Se lasă să se răcească, se amestecă cu „Muştarul cu hrean Bunătăţi de la Bunica”, sarea, zeama de lămâie, „Crema de hrean Bunătăţi de la Bunica” (după gust) şi ulei, puţin câte puţin. Se poate adăuga şi piper.