Retete de Ciorba si Bors Romaneasca

Ciorba de ciuperci

Timp de preparare: 1 ora Ingrediente:

1/2 kg ciuperci , 4 l zeama de carne(supa) , 2-3 morcovi , 1 albitura , 1 rosie , 1 ardei gras, 1ceapa, 1 galbenus , smintina, 1 lingurita Delikat , frunze de leustean si de patrunjel verde, otet, piper,6 catei de usturoi.

Mod de preparare:

Legumele (mai putin ciupercile) se taie marunt si se calesc in putin ulei. Se adauga ciupercile , zeama de carne ,Delikat ,piper si frunzele de leustean.Se lasa sa fiarba bine iar la sfirsit se pune mujdeiul, se lasa sa fiarba doua clocote si se adauga galbenusul amestecat cu smintina si un polonic de ciorba fierbinte. Se potriveste gustul iar la servire se pune patrunjelul taiat. Se serveste cu ardei iute.

Bors moldovenesc cu gaina si cu taitei

Ingrediente:

Pentru 6 portii: o gaina nu prea tânara, 300 g taitei de casa, 1-2 cepe, 1/2 telina, 1-2 radacini de patrunjel, 1 morcov, câteva boabe piper, sare, marar, leustean si patrunjel taiat marunt si 1 l de bors acru.

Mod de preparare:

Gaina curatata, spalata, se taie bucati, se fierbe cu apa atât cât este nevoie. Dupa ce a fiert, se aduna spuma, se adauga putina sare. Daca mai apare spuma din nou, se aduna, apoi se sterg marginile oalei si se lasa sa fiara încet pe foc domol. Dupa ce pasarea a fiert 50-60 minute, se adauga legumele întregi crestate la capete în patru ti se lasa sa fiarba încet împreuna pâna va fi gata. În acest interval, se prepara taiteii de casa cu ou si cu faina cât cuprinde.

Dupa ce gaina a fiert, se scoate împreuna cu legumele, se pune pe platou, iar în supa strecurata se pun la fiert taiteii. Când taiteii sunt fierti, se potriveste supa la gust de sare si se acreste cu borsul fiert separat si curatat de spuma. La servire, bucatile de pasare se pun într-un castron, peste ele se toarna borsul si taiteii si se presara cu verdeata.

Bors

– preparatia 500 grame tarite de griu, 300 grame de malai, un pahar huste sau 20 grame de drojdie, o lamaie, 2-3 felii de paine neagra

Mod de preparare:

Se prepara intr-un vas de lut smaltuit (daca aveti) de 5-6 litri. In el se pun taritele de griu si malaiul. Se adauga hustele (tarite si malai ramase de la alt lot de bors) pentru fermentatia lactica, sau drojdia de bere. Peste aceasta se toarna apa fierbinte sau clocotita pina ce se umple vasul, care se va pastra la loc cald. Se foloseste la prepararea borsurilor sau ca bautura racoritoare in cure de slabire. Asigura un aport deosebit in vitaminele B si P.

Bors cu perisoare de peste



Timp de preparare: 1 h Ingrediente:

1   kg peste(crap), 2 cepe, 2 morcovi, 2 ardei grasi (pot fi si congelati), 2 linguri de orez, 1 felie de franzela, 1 ou, 1 lingura pasta de tomate, ulei, sare, piper, patrunjel, 1-2 l de bors (dupa gust)

Mod de preparare:

Pestele se spala, se curata, se taie capul si se da deoparte. Carnea se curata de pe oase. Capul se pune la fiert in 2l de apa cu sare pt. 35 de min., apoi se strecoara supa. Zeama de peste se pune din nou la fiert cu ceapa tocata marunt, ardeii si morcovii dati pe razatoare. Se fierbe totul cam 15 min. Carnea de peste se toaca la masina, se amesteca cu orezul, felia de franzela inmuiata in apa si stoarsa, sare, piper,ou. Se fac perisoare cu mina umeda si se pun deoparte. In supa care fierbe se pun pasta de tomate, borsul fiert separat si perisoarele. La sfirsit se pun doua linguri de ulei si verdeata.Se adauga in farfurie o lingura de smintina.

Bors de hribi

Timp de preparare: 1 h15 min Ingrediente:

100 gr. hribi uscati, 1 litru apa, 1/2 l bors, 500 gr. varza acra, 1 buc. ceapa, 2 linguri faina, 2 linguri ulei, sare, verdeata

Mod de preparare:

Se taie varza fin, se presara cu faina si se prajeste. Se fierb hribii, se scot din zeama, se taie marunt, se pun peste varza prajita si se toarna deasupra zeama. Se continua fierberea si cind sint gata se toarna borsul fiert, sare si verdeata. Dupa un clocot, borsul este gata.

Bors moldovenesc


o gaina, 1 litru apa, 1 litru bors, verdeata, o legatura loboda, sare, taitei Mod de preparare:

Se curata gaina si se pune la fiert cu apa rece fara zarzavat. Dupa ce a fiert, se scoate gaina pe

o  farfurie si in zeama se pun taiteii sa fiarba. Cind sint gata se toarna borsul clocotit, gaina taiata bucati, verdeata si loboda taiata. Se lasa sa mai dea un clocot. Acest bors nu se drege.

Ciorba ardeleneasca de perisoare





Timp de preparare: 2 h Ingrediente:

oase porc, carne tocata porc si vita, ou, ceapa, morcov, telina, patrunjel radacina, ardei gras rosu si verde, morcov, zeama de varza sau bors, smintina, leustean

Mod de preparare:

Se caleste o ceapa potrivita impreuna cu putin ardei gras (rosu si verde), morcovii si patrunjelul taiati rondele.

Se stinge cu apa rece si apoi se pun oasele de porc (cu putina carne pe ele) impreuna cu telina taiata in cubulete mici. Cind sint fierte pe jumatate, se fac perisoare mici din carnea tocata combinata cu ou, sare, piper, un pic de Delikat si un pic de orez. Cind perisoarele sint fierte, se pune zeama de varza sau borsul(dupa gust) si se mai lasa sa fiarba cca. 15 minute. Se ia de pe foc si se pune leusteanul tocat marunt.Se serveste ca atare sau cu smintina

Ciorba de bucatele



Ingrediente:

300-400 g carne, un morcov, un patrunjel, 200 g telina, o ceapa, 2 cartofi, 200 g conopida, sare de lamiie, ungalbenus, 100 ml smintina, ulei, sare,

Mod de preparare:

Carnea taiata in bucatele se pune la fiert in 2 l apa, impreuna cu o lingurita rasa de sare, lasindu-se sa fiarba cca 1 ora. Zarzavatul si ceapa rasa se calesc 2 min in 2-3 linguri de ulei, apoi se adauga in supa. Cind toate sint fierte se pun cartofi taiati in cubulete si conopida desfacuta in bucatele si se fierb in continuare 15-20 min, ca sa se moaie toate.

Ciorba de burta

Pentru 10 portii: 2 kg de burtă de vaca, 3 litri de apa, 1 kg de picioare de vaca, 150 grame de morcovi, 150 grame de ceapa, 100 grame de telina, 50 grame de usturoi, 2 grame de piper negru boabe, 500 grame de iaurt sau de smantana, 3 oua, 50 grame de faina, 100 ml otet, 100 ml ulei sau untura, sare

Mod de preparare:

Burta si picioarele de vaca se curata de pielite si tendoane, se spala bine, se oparesc, apoi se spala din nou cu apa rece si se asaza intr-o oala. Picioarele se sparg punandu-le la fundul vasului, iar burta se ruleaza si se aranjeaza peste picioare. Se completeaza oala cu apa si se pune la fiert cu sare. Se spumeaza in timpul fierberii. Cand burta este aproape fiarta, se adauga morcovii, telina si ceapa curatate, spalate si taiate jumatati sau sferturi. Se adauga usturoiul curatat si taiat marunt si piperul. Cand burta si picioarele au fiert se scot si se racesc. Burta se taie in felii lungi de 4-5 cm, iar carnea de pe picioare se alege ti se taie la fel, apoi se introduc in oala cu supa, care a fost strecurata si se continua fierberea pana da un clocot. Din galbenusurile batute, iaurtul sau smantana si faina cu putina zeama se pregateste sosul pentru dres si se introduce in oala. Se potriveste gustul cu sare si acreala.Se serveste cu mujdei de usturoi

Ciorba de cartofi

Ingrediente:

500-600 g cartofi , morcov, patrunjel, telina, o ceapa de marime mijlocie, 3 linguri de untdelemn, bors, zeama decastraveti, suc de rosii, zeama de castraveti, suc de rosi, zeama sau sare de lamiie sau otet, leustean, tarhon,patrunjel, telina.

Mod de preparare:

Zarzavatul si ceapa , rase prin razatoarea cu gauri mari, se calesc 2 minute, cu untdelemnul, apoi totul se stinge cu 2 l de apa fierbinte. Cind zarzavatul este fiert, se adauga cartofii curatati si taiati in cubulete si o lingurita rasa de sare. Se fierb 15 – 20 minute, pina cind se moaie, fara sa se zdrobeasca, apoi ciorba se sareaza si se acreste dupa gust. Vara, se pun odata cu cartofii, un ardei si o rosie, taiate in felii. Pentru aroma, se adauga cite putin din fiecare frunza de verdeata. Tarhonul ii da un gust foarte bun. Se serveste ca atare sau dreasa numai cu galbenus, sau cu galbenus sau cu smintina sau iaurt.



Ciorba de cartofi cu sos romanesc

Ingrediente:

700-800 g cartofi vechi sau noi, o ceapa, 25 g faina, 3 linguri untdelemn, bors, zeama de castraveti, zeama sau sarede lamiie, boia sau pasta de ardei, tarhon, leustean, patrunjel, sare,

10  – 100 ml smintina.

Mod de preparare:

In circa 1 1/2 -2 l apa (simpla sau in care au fiert oase proaspete sau afumate impreuna cu o ceapa taiata in sferturi) clocotita, se adauga cartofii taiati in cuburi de 2 cm si 1/2 lingurita cu sare, lasindu-i sa fiarba pina ce se moaie (cca 15 miute).Apa se va pune in functie de substanta cu care se va acri ciorba, ca aceasta sa nu fie prea rara.Intre timp, se prepara, sosul romanesc.Faina se amesteca intr-o tigaita, pe foc mic, pina cind capata culoarea maro-deschis, amestecind tot mereu ca sa nu se arda, apoi se ia de pe foc, adaugind untdelemnul si o ceapa rasa fin, un virf de lingurita cu boia dulce, amestecindu-se toate un minut ca numai la caldura tigaitei ceapa sa-si dezvolte aroma.Se adauga, apoi, cite putin din supa, amestecind ca sa nu seformeze cocoloase, se desarta peste restul de supa, se acreste dupa gust, se adauga sare, daca este cazul sise completeaza lichidul cu apa, daca este necesar.Dupa ce a fiert citeva clocote, se ia de pe foc se adauga aromele,din fiecare cite putin si se drege cu smintina.

Se poate prepara mai simplu si mai repede astfel.Untdelemnul se infierbinta cu o lingurita de ceapa rasa fin 1/2 minut la foc mic, direct in oala, fara sase rumeneasca, se pune imediat boiaua sau pasta de ardei, si, dupa ce s-a amestecat de 2 ori, se stinge cu apa simpla.Cind clocoteste, se pun cartofii si, dupa ce acestia au fiert, faina diluata cu apa rece se amesteca cu supa, completindu-se cu acreala dorita si cu apa; se adauga o lingurita cu “Delikat” sau sare , daca este necesar.Dupa ce a fiert citeva clocote, se ia de pe foc si se drege cu smintina.

Ciorba de fasole cu ciolan afumat

Timp de preparare: 2 h30 min Ingrediente:

1    kg fasole uscata alba, 2 cepe, 2 morcovi, 1/2 capatana telina, 1 radacina patrunjel, 1 ardei gras, 2 linguri pasta de tomate, 1 lingurita cimbru pisat, 1 ciolan afumat cca 1,5 kg, 5 l apa

Mod de preparare:

Se pune fasolea in apa rece cu 10 ore inainte de a se gati, se opareste de 2-3 ori si se scurge apa, dupa care se pune la fiert impreuna cu ciolanul afumat in apa rece. Se ia spuma de cate ori este nevoie. Se incearca fasolea, se capteaza cateva boabe in lingura si se sufla usor spre ea, daca se cojeste, adaugam zarzavaturile intregi si lasam sa fiarba pana cand carnea de pe ciolan se decojeste iar fasolea incepe sa se farame. Scoatem osul de la ciolanul afumat si zarzavaturile fierte. Adaugam pasta de tomate si cimbrul si dregem de sare.Se serveste cu salata de ceapa rosie sau muraturi.

Share dacă ți-a plăcut !

Shares

Acum esti aici: Acasa » Retete de Ciorba si Bors Romaneasca

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close