Mancare de urzici

PIURE DE URZICI CU ULEI

1 kg urzici, 1 lingură făină, sare, 1 ceapă, 1 lingură ulei, hrean.

Nu sunt bune decât urzicile foarte tinere, ieşite la începutul primăverii. Se aleg frunzele, se spală în mai multe ape. Nu se scurge apa din vasul în care se spală, ci se scot urzicile cu mâna în alt vas cu apă, astfel încât tot nisipul şi pământul de pe ele să rămână în fundul vasului. Se repetă această operaţie de câteva ori, până când urzicile rămân foarte curate. Se fierb în apă clocotită cu sare, în vas descoperit. Când sunt gata, se scurg, se trec prin sită sau se toacă pe un fund de lemn. Se pun din nou la foc, se amestecă cu făină şi cu 2 — 3 linguri de zeamă în care au fiert urzicile, şi se bat bine pe maşină până ce se umflă. Se servesc fierbinţi, cu hrean ras, ceapă prăjită în ulei şi mămăligă.

 

PILAF DE URZICI

500 g urzici, 1 ceapă, 2 linguri ulei, 1 ceaşcă orez, sare.



Se aleg şi se spală urzicile ca mai sus. Se pun la fiert. Se prăjeşte ceapa tăiată mărunt cu ulei. Se adaugă orezul şi se prăjeşte uşor. Se scurg urzicile, se toacă, dar nu prea mărunt, se aşază în cratiţă cu orezul, se toarnă două ceşti de apă în care au fiert urzicile, se potriveşte de sare, se dă la cuptor 20 — 30 de minute. Orezul este fiert când luat între degete se sfărâmă uşor. Boabele de orez trebuie să rămână însă întregi. Se serveşte rece.

 

PILAF DE URZICI CU ARPACAŞ

500 g urzici, 1 ceapă, 2 linguri u!ei, 1 ceaşcă arpacaş, sare.

Se face la fel cu pilaful de orez, arpacaşul trebuie însă muiat în apă din ajun, ca să fiarbă mai uşor.

Share dacă ți-a plăcut !

Shares

Acum esti aici: Acasa » Mancare de urzici

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close