Budinci usoare si rapide

 Budinca de cartofi cu salam

 

                           •1 kg de cartofi, 300-350 g de salam, 4 oua, 200 g de cascaval, sare, piper, patrunjel verde

                           taiat marunt, o lingura de margarina.

                           •Cartofii se spala si se fierb in coaja. Se curata, se dau pe razatoare si se amesteca cu ouale

                           intregi, cascavalul taiat bucatele (sau ras), margarina. Se condimenteaza dupa gust si se adauga

                           patrunjelul (se poate pune si cand preparatul este gata). Un vas termorezistent se unge cu

                           margarina si se tapeteaza cu salamul taiat felii. Se umple cu compozitia de cartofi si se da la

                           cuptor, la foc mediu. Alegeti un vas mai mare, fiindca budinca va creste. Se serveste cu

                           muraturi sau salata.

                           Pentru budinca de cartofi, se recomanda o Feteasca Alba de Jidvei.

E demisec,   usor, parfumat si bine echilibrat.

Budinca de clatite cu carne

 

•350 g de carne fara oase, 2 cepe, o felie de paine, un ou, 50-60 g de unt, 2 linguri de

smantana, verdeata, sare, piper; pentru clatite: 2 oua, 3 linguri de faina, o ceasca de lapte.



•Tocam carnea si o punem intr-o cratita cu ceapa taiata marunt si o bucatica de unt, acoperim

si o lasam sa fiarba in sucul ei, amestecand din cand in cand, sa nu se prinda. Dupa ce carnea

este bine fiarta (la nevoie mai punem apa), se potriveste de sare si piper si se lasa sa se

racoreasca. Apoi se mai da o data prin masina de tocat carne, cu felia de paine care se adauga

la sfarsit, ca sa impinga carnea toata afara.

Tocatura se amesteca apoi cu oul si verdeata. Cu aceasta compozitie se umplu clatitele, preparate in prealabil, se asaza intr-o tava, se stropesc

cu 2 linguri de smantana si se pun la copt 10-15 minute. Se serveste calda.

 

 

Budinca de resturi

 

•200 g de taitei fierti in apa, 100 g de resturi de friptura sau de mezeluri, 100 g de cascaval

uscat in frigider, 3 linguri de ketchup, 2 linguri de smantana (daca avem), 2 oua intregi, 2-3

ardei, alte resturi alimentare (oua fierte, masline, rest de tocanita, cartofi fierti sau rest de piure

etc).

•Toate resturile si ardeii se taie cubulete si se pun intr-un castron unde se amesteca cu ouale



intregi, ketchupul si smantana. In loc de ketchup putem folosi bulion iar in loc de smantana –

lapte sau iaurt. Se pun si taiteii fierti si se amesteca bine. Daca mai este cazul (compozitia este

tare) mai punem un ou. Se unge o forma Jena cu margarina, unt, untura sau ulei, se toarna

compozitia in ea si se da la cuptorul incalzit in prealabil, timp de 20-25 de minute (foc mediu).

Se serveste direct din vas, cu salata sau muraturi.

 

Budinca tricolora

 

•5 oua, un litru de lapte, 125 g de zahar, 3 pliculete de zahar vanilat, 5 linguri

de faina, unt (margarina) cat o nuca, 50 g de ciocolata de menaj, 100 g de

visine sau cirese (eventual colorant alimentar).

•Cele 5 oua se separa iar pe galbenusuri se pun zaharul, zaharul vanilat, se

amesteca bine, se subtiaza cu lapte amestecul. O jumatate de litru de lapte se

pune pe foc, intr-o cratita groasa, pe plita (nu direct pe flacara) si se lasa sa

fiarba. Peste galbenusurile cu zahar se pun cele 5 linguri de faina, una cate una,

avand grija sa nu se faca cocoloase. Se subtiaza cu laptele ramas. Intre timp,

laptele de pe foc fierbe, iar noi turnam compozitia de galbenusuri in cratita de

pe foc. Amestecam tot timpul, sa nu se formeze cocoloase. Tinem crema pe

foc pana ce aceasta se ingroasa bine. Cand s-a ingrosat, se ia de pe foc si se

adauga unt (margarina) cat o nuca. Albusurile se bat spuma si se amesteca cu

crema fiarta. Se lasa putin sa se potoleasca. Aceasta crema se impatre in 3: o

parte se lasa in culoarea originala (galben), o parte se amesteca cu ciocolata

menaj topita in 2 linguri de lapte si se face maro iar cea de-a treia parte se

amesteca cu fructele zdrobite, din care avem grija sa lasam cateva pentru

ornament. Se aranjeaza in cupe de sticla, ca sa se vada frumos, si se orneaza

cu fructe, eventual si cu frisca, daca avem la indemana.

 

 

 

 

 

 

Share dacă ți-a plăcut !

Shares

Acum esti aici: Acasa » Budinci usoare si rapide

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close