ALUATURI CARE SE DESFAC IN FOI, PENTRU PLACINTA SAU RULOURI (I)

Ingrediente

300 g faina, 200 g margarina, unt, sau untura, un ou, o lingura zeama lamiie (15
ml), 1/2 lingurita sare, 120 ml apa sau lapte.

Mod de preparare

Intr-un lighenas, se freaca cu furculita 100 g grasime, tinuta putin la cald, ca
sa fie moale, apoi se adauga oul intreg, coaja si zeama de lamiie, sarea, apa
si, la urma, faina. Se amesteca bine si apoi se framinta cu mina cca 10 minute,
pina cind aluatul se desprinde de mina si de vas. Se pune apoi pe masa, pe foaie
de nylon, presarata bine cu faina, se modeleaza cu mina in forma de dreptunghi
si apoi se lasa sa se odihneasca 10 minute, ca sa devina mai elastic. Dupa aceea
se intinde in foaie dreptunghiulara de 5-6 mm grosime care se imparte, pe latura
mai lunga, in 3 parti egale, marcindu-le cu 2 linii superficiale. Doua parti
alaturate se ung cu grasimea ramasa, frecata putin ca sa fie moale, apoi foaia
se impatureste in trei ca la aluatul frantuzesc. Aluatul se intinde, din nou in
foaie cu grosime de 5-6 mm, care, apoi, se indoaie in jumatate si inca odata in
jumatate; vor rezulta astfel mai multe foi suprapuse. Aluatul se tine la
frigider 20 minute, apoi se intinde in foaie de 3-4 mm din care se fac rulouri
umplute cu brinza, carne, fructe. Aluatul este suficient pentru 3 rulouri coapte
in tava mijlocie de 33/23 cm sau ceva mai mare.

ALUATURI CARE SE DESFAC IN FOI (II)

Ingrediente

300 g faina, 200 g margarina, unt sau untura, un ou, 15 ml zeama de lamiie sau o
lingurita otet, coaja de lamiie, 120 ml apa, o lingurita rasa de sare.

Mod de preparare

Intr-un lighenas, se pun 50 g grasime moale sau topita, apoi se adauga apa,
sarea, oul intreg, coaja si zeama de lamiie si la urma, 250 g faina. Se amesteca
mai intii, cu lingura si apoi se framinta cu mina, in castron, 8-10 minute.
Aluatul se asaza pe o foaie de nailon, presarata cu faina. In acelasi castron,
se pune restul de grasime si faina care se freaca cu furculita ca sa se
omogenizeze. Aluatul de pe masa se intinde in forma de dreptunghi cu grosimea de
3-4 mm; toata foaia se unge cu grasimea tinuta la cald, ca sa fie moale (dar sa
nu se topeasca). Grasimea se poate imparti in gramajoare pe toata suprafata,
care, apoi, se intind cu cutitul, ungind astfel toata foaia.Foaia se ruleaza,
incepind de la latura cea mai lunga.Ruloul se aplatizeaza cu palmele si cu
sucitorul astfel incit sa aiba latimea de 20 cm.Capetele ruloului se aduc pina
la mijlocul lui si se mai indoaie inca odata, asa cum s-ar inchide o carte.Dupa
ce aluatul a stat in frigider 20 minute, din el se pregatesc rulouri umplute cu
fructe, brinza de vaci, carne, etc.Aluatul este suficient pentru 3 rulouri
coapte in tava mijlocie.

ALUATURI CARE SE DESFAC IN FOI (III)

Ingrediente



500 g faina , 200 ml apa, 300 g unt, margarina sau untura, un ou, 15 ml zeama de
lamiie sau otet, coaja de lamiie, o lingurita sare (10 g).

Mod de preparare

Intr-un castron se pun 100 g grasime topita, apa rece, sarea , oul intreg, coaja
rasa de lamiie si 400 g faina si se amesteca cu lingura.Dupa ce se framinta bine
cu mina, 8-10 minute, pina cind se desprinde de mina si de vas, aluatul se asaza
pe o foaie de nylon, presarata bine cu faina.In acelasi castron, se pune restul
de grasime (pastrata la rece, ca sa fie tare, dar nu inghetata) si de faina care
se amesteca numai cu virful furculitei (se trece in lung si in lat prin grasime
si faina), ca sa se formeze frecatei mai mici; nu se freaca prea mult, ca sa nu
se lipeasca intre ei, ci sa ramina infainati.Daca grasimea este moale, nu se
formeaza frecatei si atunci, aceasta trebuie intinsa cu cutitul, ceea ce
necesita timp mai mult.Frecateii se desarta imediat pe foaia intinsa in forma de
dreptunghi cu grosimea de 1/2 cm si se imprastie, cu mina, egal peste tot. Foaia
se ruleaza de la marginea mai lunga.Ruloul se aplatizeaza cu palmele, ca sa nu
se rupa foitele si apoi se intinde cu sucitorul in foaie dreptunghiulara mai
groasa (de 7-8 mm).Marginile mai inguste se aduc pina la mijlocul foii, apoi se
indoaie inca odata, asa cum s-ar inchide o carte.Dupa ce aluatul a fost tinut in
frigider 20 minute, din el se pregatesc 3-4 rulouri in tava mare, ca cea de
aragaz.

ALUATURI CARE SE DESFAC IN FOI (IV)

Ingrediente

400 g faina, 250 g unt, margarina sau untura, 120 ml apa, 15 ml zeama de lamiie,
un ou, coaja rasa de lamiie, 1/2 lingurita de sare.

Mod de preparare

Intr-un castron se pun 100 g grasime topita, apa rece, coaja si zeama de lamiie,
oul intreg si la urma, 300 g faina. Mai intii se amesteca cu lingura, apoi se
framinta 8-10 minute, cu mina. Aluatul se asaza pe masa sau pe o foaie de
naylon, presarata cu faina. In acelasi castron se pune restul de grasime moale
si de faina , care se amesteca pina cind se omogenizeaza, lasindu-l la cald.
Aluatul se intinde in foaie dreptunghiulara cu grosimea de 3-4 mm, care se unge
apoi cu grasimea si se impatureste ca la varianta II. Aluatul este suficient
pentru 4 rulouri coapte in tava de cca 38/26 cm si 3 rulouri, in tava mare.

ALUATURI CARE SE DESFAC IN FOI (V)





Ingrediente

300 g faina, 250 g unt, margarina sau untura, 150 ml apa rece, 15 ml zeama de
lamiie, 1/2 lingurita sare.

Mod de preparare

Intr-un castron se pun 150 g grasime foarte moale sau topita, apa rece, zeama si
coaja de lamiie, sarea si la urma, faina. Aluatul se amesteca cu lingura, apoi
se framinta cu mina, 7-8 minute, batindu-l mereu de vas (ca sa incorporeze cit
mai mult aer), apoi, se pune pe masa si se intinde in foaie dreptunghiulara de
4-5 mm, care se marcheaza superficial in 3 parti egale (pe latura cea mai
lunga), cu muchea unui cutit. Pe doua parti alaturate se unge, cu cutitul,
jumatate din grasimea ramasa (frecata putin ca sa fie moale). Pe masa se presara
faina , ca aluatul sa se lucreze usor. Foaia se impatureste in trei, cu partea
neunsa la mijloc; aluatul se intinde din nou, se unge cu restul de grasime si se
impatureste la fel. Se aplatizeaza apoi cu palmele si cu sucitorul pina cind
capata latimea de 30 cm; se aduc capetele aluatului pina la mijlocul lui si se
indoaie inca odata, cum s-ar inchide o carte, apoi, se lasa in frigider 20
minute. Se fac din el rulouri sau placinta, dupa exemplele precedente. Este un
aluat excelent.



ALUATURI CARE SE DESFAC IN FOI (VI)

Ingrediente

a)100 g faina, 150 g margarina, unt sau untura; b)320 g faina, 100 g margarina,
unt sau untura, 200 ml apa sau lapte (substanta acra nu se pune), o lingurita
praf de copt sau bicarbonat, o lingurita rasa de sare, coaja de lamiie.

Mod de preparare

Intr-un castron se pun grasimea de la punctul b), sarea, coaja de lamiie, apa
sau laptele si, la urma, faina amestecata cu prafiul de crescut. Aluatul se
amesteca cu lingura, apoi se framinta cu mina, 5-6 minute si se pune pe masa, pe
o foaie de naylon presarata cu faina. In acelasi castron, se pun grasimea si
faina de la punctul a) care se freaca bine cu furculita pina cind se
omogenizeaza. Aluatul se intinde si se impatureste cu grasimea. Dupa ce a fost
tinut la frigider 20 minute, din el se prepara 3 rulouri sau placinta, coapte in
tava de cca 26/42 cm.

ALUATURI CARE SE DESFAC IN FOI (VII)

Ingrediente



450 g faina, 200 g unt, margarina sau untura, 200 ml smintina sau iaurt, 15 ml
zeama de lamiie, o lingurita rasa de sare.

Mod de preparare

Grasimea, dupa ce s-a muiat putin, se amesteca cu smintina sau iaurtul, sarea,
coaja de lamiie si, la urma, cu faina. Se framinta, 4-5 minute cu mina, aluatul
fiind mai virtos. Brinza de vaci se freaca bine pe marginea vasului cu dosul
furculitei, ca sa se omogenizeze sau se trece prin sita inoxidabila; dupa aceea
se adauga grasimea moale (tinuta in bucatarie, mai aproape de sursa de caldura),
o lingurita cu virf de sare (10 g), se amesteca bine, apoi se framinta cu faina,
5-6 minute; aluatul va fi mai virtos. Brinza de vaci va actiona ca o drojdie,
rezultind bioxid de carbon, gaz care se dilata in timpul coacerii si face
aluatul sa creasca, fragezindu-l. Aluatul framintat se tine la frigider (dar sa
nu inghete) sau intr-un loc racoros, de seara pina dimineata (se poate pastra si
mai multe zile la rece invelit in punga de nailon, ca sa nu se usuce). Daca
aluatul framintat se tine in bucatarie, la caldura, acest proces de fermentare
se produce mai rapid (3-4 ore); de aceea, trebuie pregatit imediat, cind se
observa ca incepe sa-si mareasca volumul (datorita gazelor care se dezvolta in
el). Pentru toate aluaturile cu brinza de vaci, iaurt sau smintina care au fost
framintate fara praf de crescut sau drojdie, se va proceda la fel, ca sa fie
fragede (acestea vor fermenta datorita enzimelor proprii, rezultind bioxid de
carbon care se dilata la copt).

ALUATURI CARE SE DESFAC IN FOI (VIII)

Ingrediente

a) 100 g faina se amesteca cu 100 ml untdelemn, obtinindu-se o pasta. b) 300 g
faina, 100 ml untdelemn, 120 ml apa, un ou, o lingurita rasa praf de copt, o
lingurita rasa de sare, coaja de lamiie.

Mod de preparare

Intr-un castron, se pun apa , untdelemnul, oul intreg, sarea, coaja de lamiie,
si, la urma, faina cu praful de copt; se amesteca bine cu lingura si apoi se
framinta cu mina 3-4 minute. Aluatul se pune pe masa, se intinde in foaie
dreptunghiulara de 1/2 cm grosime pe care se intinde pasta de untdelemn si
faina; se impatureste dupa exemplul de la varianta V. Aluatul se lucreaza foarte
usor si se desface in foi. Se intinde in foaie de 4-5 mm din care se fac
rulouri, umplute cu fructe sau brinza de vaci.

Share dacă ți-a plăcut !

Shares

Acum esti aici: Acasa » ALUATURI CARE SE DESFAC IN FOI, PENTRU PLACINTA SAU RULOURI (I)

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close