Mancare de post
Platou cu aperitive
Ingrediente pentru platoul cu aperitive:
doua salate verzi, 8 bucati de paine prajita, 8 cartofi mari, 3 morcovi, 100 g masline negre, 2 gogosari din muraturi, 3-4 capatani de usturoi, boia iute, sare, piper.
Mod de preparare a platoului cu aperitive:
Pe un platou mai mare se aranjeaza frunzele spalate de salata verde. Peste salata se pun feliile de paine prajita (se socotesc doua felii pentru o persoana). Cartofii se fierb, se curata si se taie in rondele care se asaza peste feliile de paine prajita. Gogosarii si morcovii se taie in cubulete si se adauga peste cartofi. Se face apoi un mujdei concentrat din 3-4 capatani de usturoi, la care se adauga o lingurita de boia iute si trei lingurite ulei. Mujdeiul se toarna peste legume. Se pune atata mujdei, pana cand bucatile de paine prajita sunt acoperite in intregime. Se adauga maslinele si mararul taiat marunt. Se serveste dupa ce a stat la frigider o ora.