Mancaruri de Post

PILAF CU CIUPERCI

Altă mâncărică de post, de data asta şi muntenească şi ardelenească (prea puţine reţete sunt strict locale; veţi mai întâlni asemenea licenţe, confuzii şi simultaneităţi inevitabile).

  • l ceaşcă orez            * 1 pahar untdelemn • 1 legătură pătrunjel
  • l ceapă        • sare, piper, cât vreţi
  • 500 g ciuperci de care o fi (bune chiar şi cele uscate)
  • Ceapa se toacă şi se prăjeşte în ulei5 într-o cratiţă mărişoară

• Când s-a aurit, se adaugă orezul bine grijit şi scurs, să se călească niţel, să prindă gust bun
  • Ciupercile bine spălate se toacă şi se pun peste orez, cu sare şi piper, amestecând mereu

• După 5 minute de prăjit, se stinge pilaful cu 2-3 ceşti de apă, se amestecă şi se acoperă; se pune în cuptor la foc mic, 30-40 de minute, până se rumeneşte la suprafaţă

• Se toacă pătrunjel şi se presară peste pilaf

O fi ea mâncare de post, dar, nenfricat sărată şi piperată, are nerv şi chef de tovărăşie, aşa că un antricot de viţel fript pe cărbuni sau un piept de pui la grătar spurcă brusc găteala înspre frupt, spre un Pinot Noir de Baraţca (vin semănând cu o armură falnică de oţel căptuşită îngrijit cu pluş sau cu o fioroasă panteră neagră torcând dulci cântece de leagăn unui prunc o trage de mustăţi),

După aproximativ aceeaşi reţetă plus ceva usturoi, se poate face şi pilaf cu buruieni (în cazul ăsta nu se mai călesc şi ierburile, ci numai orezul): adăugând lobodă, urzici, spanac, ştevie etc,

CIORBĂ DE BOB

De o simplitate mănăstirească (dacă am găsit-o la Tismana) ciorba e gustoasă rece, cu mămăligă,



• 300 g păstăi verzi de bob         • 1 ceapă

« 1 morcov                              • 100 g corcoduşe verzi

•  1 legătură groasă de mărar verde       « sare

  • Se toacă ceapa
  • Se rade morcovul
  • Se pun la fiert cu bobul în 2 litri apă până se-nmoaie (păstăile!)
  • Se toacă mărarul
  • Se strivesc corcoduşele, fără sâmburi, se pun în ciorbă să clocotească cel puţin un sfert de oră
  • Se sărează, se presară mărar

Era ca un ritual, clopotniţa neagră pe cerul înlunit şi limpede, părintele Duxul pipăindu-şi mătăniile, Ninîca adormise, rezemată de stâlpul cerdacului.

Dinspre chilii venea sforăit bărbătesc, mî-era încă foame, mă umflam cu zeamă de bob pentru prima oară în viaţă, ce aventură, şi încercam să-mi aduc aminte ceva, nu ştiu ce, doar să-mi aduc aminte. Eram sigur într-o altă viaţă, eram altul, îmi amintisem, eram altul.

TOCANĂ DE CEAPĂ

Mâncărică de post, şi de Banat care, dacă e bine asezonată, e bunuţă.

  • 6 cepe mari          * 3 linguri untdelemn
  • 2 linguri pastă roşii               * 1 linguriţă oţet

 



  • 3 căţei de usturoi   • 1 jumătate linguriţă paprică
       * 1 morcov                 • 1 linguriţă zahăr
  • l legătură mărar
  • Se pune ceapa tăiată felii mai groase la rumenit cu usturoi, morcov ras, boia
  • Când a devenit transparentă, se adaugă pastă de roşii, oţet, zahăr şi se freacă niţel
  • Mărarul se adaugă la sfârşit, după 10 minute de sfârâit uşor

URZICI SLEITE

  • l kg urzici          • 1 ceapă
  • 250 g morcovi   • 1 păstârnac
  • 2 linguri mălai    • 2 linguri miez de nucă, măcinat
  • 5-6 căţei usturoi • 1 linguriţă hrean ras

• sare, câtă credeţi               * 3 linguri de unt (untdelemn, ulei de nuci)

  • Se rad ceapa, morcovii, păstârnacul
  • Se grijesc urzicile bine, se pun la fiert în puţină apă cu ceapă, morcovi şi păstârnac
  • Se toacă usturoiul

• Când au fiert, urzicile se scurg (zeama se păstrează) se toacă şi se freacă bine cu mălai, până se face o ciulama

* Se potrivesc de sare, se adaugă usturoiul, miezul de nucă, untul, hreanul se amestecă iar bine (dar bine de tot!) şi se pun la cuptor, stropite din când în când cu zeama de la fiert, până se termină, iar
sloiul e îndesat

* Se oferă cu mămăligă

Mâncărurile „sleite” le-am întâlnit numai în Transilvania, mai ales ca mâncăruri de post, făcute cu ulei însă, şi nu cu unt, cum îmi plac mie. Fără nuci, respectând reţeta de mai sus, se pot face mazăre şi fasole sleită, ba chiar şi cartofi,

LINTE DE POST

*                         400 g linte          • 500 ml supă de legume

*                         l ceapă (tocată)  * 1 morcov (ras)

Adaos la guşti

• 2 linguri oţet       • 1 lingură untdelemn

*  l ceapă              * 3-4 căţei usturoi (tocat)

*  sare, piper

Seara — Se pune lintea la-nmuiat în apă rece
   Ziua — Se pune lintea la fiert în 2 litri apă rece, cu supă de legume, ceapă tocată, morcov şi puţină sare

*  „Gustul”: Se rumeneşte ceapa în ulei, se stinge cu apă şi oţet, se pune sare, piper şi usturoi

*  După aproximativ o oră se ia lintea de pe foc şi se pune şi „gustul”

Iarăşi post între dealuri ardelene. In văile acestea adânci, cu copaci puţini, aerul a-ncremenit cu timpul odată, un somn adânc, de basm, restul e nostalgie.

Share dacă ți-a plăcut !

Shares

Acum esti aici: Acasa » Mancaruri de Post

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close