Friptură de miel la cuptor

Friptură de miel la cuptor
Pentru friptură, partea cea mai bună este piciorul din spate (pulpa) pînă la rinichi. Carnea nespălată se pîrleşte la flacără, ca să se ardă firele de păr. Osul se sparge cu satirul în 2—3 locuri, ca să se poată tăia carnea în bucăţi, cînd este friptă. Carnea de miel scade mult la fript; cu osul îşi va păstra mai bine forma. Bucata de carne se aşază într-o tavă sau cratiţă potrivită cu mărimea ei, pentru a nu rămîne loc liber în jur (altfel se va arde sosul), se presară cu un vîrf de cuţit cu piper şi un vîrf de cuţit cu boia dulce de ardei care se întinde cu mîna (ca să se rumenească frumos) şi apoi se unge bine cu untură de porc sau cu untdelemn.
Tava se introduce în cuptorul bine încins şi se lasă 20 minute, pînă cînd carnea se rumeneşte puţin; apoi se presară cu puţină sare fină şi se pun în cratiţă 2—3 linguri cu apă, ca să nu se ardă sosul. Focul se reduce sub mijlociu, ca să se pătrundă bine carnea, timp de 1—1/2 oră, adăugind cîte puţină apă. De fiecare dată, carnea se stropeşte cu sos, ca să nu se usuce şi se întoarce, ca să se rumenească frumos. După ce s-a rumenit puţin, carnea se acoperă cu un capac sau cu un castron întors cu gura în jos, ca să rămînă mai suculentă, se stropeşte din cînd în cînd şi se întoarce. Cînd este gata, se pun în sos 3—4 căţei de usturoi tăiaţi în felii. Cu acest sos se stropeşte bine friptura; astfel, usturoiul aromează mai intens.
Se serveşte cu salată de cartofi preparată cu ceapă şi salată verde, cu cartofi prăjiţi etc. Cartofii se pot prăji chiar în grăsimea în care s-a fript carnea, procedînd cum s-a arătat la „Friptură de pui la cuptor”.

Share dacă ți-a plăcut !

Shares

Acum esti aici: Acasa » Friptură de miel la cuptor

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close